Lemet se extinde în nord-vestul ţării

Autor: Ioana Matei Postat la 29 iulie 2013 245 afişări

Producătorul de mobilă Lemet inaugurează un nou magazin Lem’s, ca urmare a unei investiţii de 1,7 milioane lei. În prima jumătate a anului au fost deschise şapte magazine Lem’s în oraşe mari precum Constanţa, Piteşti sau Sighetu Marmaţiei. De data aceasta Lem’s ajunge în nord-vestul ţării şi deschide un nou magazin la Rădăuţi, judeţul Suceava.

Lemet se extinde în nord-vestul ţării

Magazinele de mobilă ale Lemet operează sub brandul Lem’s Cu acest spaţiu comercial deschis în Rădăuţi, reţeaua Lem’s are o suprafaţă totală de retail, la nivelul întregii ţări, de peste 65.000 de mp.

”Magazinul de la Rădăuţi este ce-l de-al 8-lea magazin deschis anul acesta, urmând ca până la sfârşitul anului să deschidem alte şapte unităţi. Extinderea reţelei de magazine Lem’s continuă, urmărind dezvoltarea de spaţii tot mai generoase. Toate unităţile deschise anul acesta au peste 800 mp, majoritatea fiind localizate în centre comerciale noi. Avem nevoie de spaţii tot mai mari datorită diversificării gamei de produse. Când vine vorba de mobilier, preferinţele şi nevoile românilor sunt în continuă schimbare. Astfel, lucrăm constant la îmbunătăţirea şi lansarea de produse Lem’s pentru a ţine pasul cu nevoile pieţei” declară Adrian Rizea, directorul comercial al reţelei, strategia de extindere.

Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine Lem’s pentru desfacerea produselor sale. Atât în fabrica Lemet cât şi în reţeaua Lem’s activează peste 1.350 de angajaţi. Fabrica Lemet din Câmpina a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie acoperind o suprafaţă de peste 35.000 mp. Capacitatea actuală de prelucrare a Lemet este de aproximativ 1.200.000 de metri pătraţi de PAL pe an, pe poarta fabricii ieşind anual peste 360.000 de module de mobilă.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/lemet-se-extinde-in-nord-vestul-tarii-11174383
11174383
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.