Liberal, către Vlad Voiculescu: Nu vă interesează sistemul sanitar românesc, ci doar imaginea
Deputatul PNL Gigel Ştirbu îl acuză pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, că nu îl interesează sistemul sanitar românesc, ci doar „imaginea şi postările de pe reţelele social-media”, după ce a spus că de vină pentru întârzierea plăţilor medicilor din centrele de vaccinare este un funcţionar.
„A fost găsit Acarul Păun! Domnule Vlad Voiculescu, nu cred că din cauza unui funcţionar din Ministerul Sănătăţii, de două luni, nu au fost plătite obligaţiile financiare pentru personalul medical din centrele de vaccinare care stă în prima linie de combatere a pandemiei. Sistemul de vaccinare a funcţionat datorită acestor eroi care zi de zi au fost acolo şi nu datorită faptului că Ministerul Sănătăţii este condus. Dacă opinia publică nu ar fi tras un semnal de alarmă asupra acestei grave greşeli, personalul medical din centrele de vaccinare risca să nu fie plătit multe luni de acum înainte Domnule ministru, acest lucru nu arată faptul că e o bulibăşeală în instituţia pe care o conduceţi, ci că nu vă interesează bunul mers al ministerului, decât atunci când presa semnalează neregulile de acolo”, transmite Gigel Ştirbu.
Deputatul PNL îl acuză pe Vlad Voiculescu, ministru USR al Sănătăţii, că nu îl poreocupă sistemul sanitar.
„Acest aspect, pe lângă multe altele, cum ar fi, de exemplu, atitudinea d-voastră vizavi de cele întâmplate la spitalul Matei Balş, ne demonstrează faptul că nu vă interesează sistemul sanitar românesc, ci doar imaginea şi postările de pe reţelele social-media! Este grav că un înalt demnitar al României are un asemenea comportament în momentele dificile cu care se confruntă România. Cred că ar trebui să vă intereseze mai mult sistemul sanitar românesc decât postările pe reţele! În speranţa că aceste cuvinte vor fi un semnal de alarmă pentru d-voastră, vă urez succes şi spor la treabă, sper”, conchide liberalul.
Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat marţi că de vină pentru întârzierea plăţilor medicilor din centrele de vaccinare este un funcţionar public.
„Banii au fost ceruţi ieri (luni - n.r.). Plăţile au început să se facă. Astea nu sunt lucruri pe care le face ministrul. Există o întârziere, am evaluat. Cine este de vină? Un funcţionar public este de vină. Câteodată există întârzieri şi luăm măsuri să nu mai fie aceste întârzieri. Trebuia să completeze o hârtie. Eu am aflat ieri”, susţinea ministrul Sănătăţii.
Premierul Florin Cîţu a criticat marţi întârzierea „nepermisă” a plăţilor pentru personalul medical din centrele de vaccinare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro