Liderul PSD din Parlamentul European cere reforma partidului: Azi, PSD este la doar 12%

Autor: Laura Buciu Postat la 19 mai 2025 68 afişări

Liderul PSD din Parlamentul European, europarlamentarul Dan Nica, spune că „este o zi tristă” şi cere, luni, reforma partidului: „Azi, PSD este la doar 12%”, după ce social-democraţii au privit „finala alegerilor prezidenţiale la televizor”. „Nu mai este vorba de îngrijorări. Este colaps”.

Liderul PSD din Parlamentul European cere reforma partidului: Azi, PSD este la doar 12%

Dan Nica transmite, după victoria lui Nicuşor Dan, că este „o zi extraordinară pentru România”.

„Românii au ales un preşedinte pro-european, pentru ca România să-şi continue parcursul occidental, stabil şi predictibil. Ţara merge mai departe!”, spune Nica.

În schimb, pentru Partidul Social Democrat a fost, din nou, „o seară tristă”: „Pentru prima dată în istorie, am fost spectatori. Am privit finala alegerilor prezidenţiale la televizor. Pentru că n-am avut candidat. A treia înfrângere majoră în doar şase luni. Şase luni care au şters, aproape complet, încrederea pe care milioane de români şi-au pus-o în noi: 24 noiembrie 2024 – candidatul nostru nu a intrat în turul doi al prezidenţialelor; 4 decembrie 2024 – cel mai slab scor PSD la alegerile parlamentare din ultimele decenii; 18 mai 2025 – din nou, fără candidat în turul doi al prezidenţialelor. Cifrele vorbesc. Astăzi, PSD este la doar 12%. Am pierdut încrederea multor oameni care au crezut în noi. Nu mai vorbim despre un semnal de alarmă. Nu mai este vorba de „îngrijorări”. Este colaps. Este cădere liberă. Este pierderea contactului cu realitatea. Politica se face printre oameni, stând de vorbă cu ei, ascultându-i”, spune Dan Nica.

Europarlamentarul PSD spune că partidul are nevoie de o schimbare, „nu o rotire de scaune, de faţadă, nu un nou discurs gol”.

„Trebuie să lăsăm liderii adevăraţi să vorbească, să reconstruim social-democraţia, să ne întoarcem la oameni, la nevoile lor. Este nevoie de mai mult: de curajul de a recunoaşte greşelile, de deschiderea de a lăsa loc altor voci credibile, de voinţa de a reconstrui social-democraţia de jos în sus, cu rădăcini în realitate, nu în sondaje inventate. Este nevoie de o reformă profundă, completă, brutal de sinceră. Altfel, nu mai rămâne nimic. Doar tăcere, ruşine şi irelevanţă politică”, adaugă Dan Nica.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
psd,
reformă,
parlament
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori