Locuri de muncă. Aplicările din Bucureşti şi Ilfov sunt aproape egale cu suma următoarelor 4 judeţe

Autor: Andreea Tobias Postat la 19 august 2022 31 afişări

Locuri de muncă. Aplicările din Bucureşti şi Ilfov sunt aproape egale cu suma următoarelor 4 judeţe

Candidaţii profită de perioada concediilor să exploreze noi oportunităţile profesionale. Aplicările din Bucureşti şi Ilfov sunt aproape egale cu suma următoarelor 4 judeţe din clasamentul celor mai dinamice judeţe.

De la începutul verii, căutările de joburi s-au menţinut la cote ridicate, atingând un record în luna iulie, semn că angajaţii profită de perioada concediilor pentru a se ocupa de planurile profesionale pentru finalul acestui an şi pentru 2023. Cei mai activi candidaţi au fost cei din Bucureşti şi Ilfov (24%), unde nivelul de aplicări este aproape egal cu suma celorlalte judeţe din clasament: Timiş (8%), Cluj (6%), Braşov (6%) şi Constanţa (5%), potrivit datelor de pe platforma BestJobs.

Cele mai atractive domenii către care se orientează candidaţii au fost Vânzările, cu aproape 20% din totalul aplicărilor, Managementul (14%), Financiar/Contabilitate (10,6%), IT/Telecom (7,7%) şi Producţie şi Logistică (6,9%), similar tendinţei din 2021. Din punct de vedere al ofertei de joburi, clasamentul domeniilor cu cele mai multe anunţuri de joburi active în perioada de vară se menţine şi în acest an. Astfel, 15,2% dintre joburi sunt disponibile în Vânzări, 10,8% în IT/Telecom, 9,8% în Management, iar 9,4% în Financiar/Contabilitate.

Topul celor mai ofertante judeţe rămâne constant de trei ani şi este reprezentat de Bucureşti/Ilfov, Timiş, Cluj, Braşov şi Iaşi. Cu toate acestea, candidaţii aplică în număr tot mai mare la joburile remote, astfel că în luna iulie, nivelul aplicărilor pentru joburile care permit munca de oriunde a fost foarte apropiat de maximul acestui an - stabilit în ianuarie -, cu aproape 70.000 de aplicări.

Cele mai multe aplicări pentru joburi remote au fost înregistrate în IT/ Telecom, Vânzări şi BPO (pentru poziţii de call-center sau suport clienţi).

55% dintre candidaţii activi în perioada 1 iunie - 15 august sunt femei.

Din total, 45% au între 25 şi 44 de ani, în timp ce 38% depăşesc vârsta de 45 de ani. Candidaţii tineri, care abia îşi încep cariera, sunt tot mai activi, atingând 17% din numărul total de candidaţi de pe BestJobs.

Doar 12,4% nu au completat nimic în secţiunea din CV aferentă experienţei profesionale, semn că fac parte dintre candidaţii entry-level, în timp ce 87,6% au completat cel puţin o experienţă anterioară, fie că e vorba de job, internship, practică sau voluntariat. Candidaţii sunt tot mai pregătiţi şi când vine vorba de limbile străine, 28% dintre ei menţionând în CV că vorbesc două limbi străine, în timp ce 20% cunosc chiar trei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
locuri de muncă,
aplicări,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.