Mai mult de jumătate dintre români schimbă anvelopele maşinii personale o dată la doi sau trei ani
Aproape trei sferturi dintre români folosesc anvelopele de iarnă şi de vară, în detrimentul celor de tip all season. Mai mult de jumătate cheltuie între 800 şi 1.200 de lei pentru un set de patru anvelope. Aproape 58% achiziţionează anvelope noi o dată la doi sau trei ani.
Aproape trei sferturi dintre români (71.5%) spun că folosesc anvelopele de iarnă şi de vară pentru autoturismul personal, în timp ce mai puţin de o treime (28.5%) utilizează anvelopele de tip all season, potrivit unui studiu Arcoplast Anvelope.
În ceea ce priveşte bugetul acordat pentru achiziţionarea unui set de 4 anvelope, mai mult de jumătate dintre respondenţi (53%) au precizat că sunt dispuşi să plătească între 800 şi 1.200 de lei. 28,8% dintre participanţii la sondaj au spus că alocă peste 1.200 de lei pentru cumpărarea unui set de 4 anvelope, în timp ce 18,2% au răspuns că cheltuiesc între 600 şi 800 de lei pentru acelaşi tip de produs.
La întrebarea „Cât de des înlocuiţi anvelopele uzate cu unele noi?”, mai mult de jumătate dintre români (57,9%) spun că achiziţionează anvelope noi o dată la doi sau trei ani. La aceeaşi întrebare, 10,3% dintre respondenţi au răspuns că înlocuiesc anvelopele maşinii personale cu unele noi o dată pe an, în timp ce 29% au spus că fac această achiziţie o dată la patru sau cinci ani, în timp ce 3,2% înlocuiesc anvelopele vechi cu unele noi o dată la şase sau mai mulţi ani.
Când vine vorba de sursele de achiziţionare a anvelopelor pentru autoturismul personal, două treimi dintre respondenţi (66,1%) au afirmat că îşi cumpără anvelopele pentru maşina personală din magazinele de specialitate, service-uri auto sau de la dealeri locali. Aproape un sfert (24,4%) au răspuns că magazinele online sunt sursa din care cumpără anvelope, 7% au ales ca răspuns varianta „hypermarket”, în timp ce 2,5% folosesc surse multiple de achiziţionare a anvelopelor.
La întrebarea „Cât de important este pentru dumneavoastră preţul anvelopelor atunci când urmează să le achiziţionaţi?”, 87,8% au răspuns că acest criteriu este important sau foarte important. 10,2% au afirmat că acordă o importanţă de nivel mediu preţului anvelopelor, în timp ce 2% au spus că acest criteriu este puţin sau deloc important. Alte criterii importante în procesul de achiziţionare a anvelopelor pentru maşina personală sunt: marca, eficienţa, rezistenţa, zgomotul produs la rulare, precum şi frânarea şi manevrabilitatea pe diverse tipuri de carosabil.
Participanţii la sondaj au mai răspuns că, pentru a se decide în legătură cu achiziţionarea de anvelope pentru autovehiculul personal, folosesc ca sursă principală de informare site-urile de specialitate (64%). 29% au spus că apelează la service-uri auto, dealeri locali şi mecanici auto, 4% se bazează pe materiale promoţionale, 2,6% pe sfaturile prietenilor, iar 0,4% folosesc alte surse de informare.
Sondajul „În siguranţă la volan” a fost realizat în perioada 13 iunie-13 iulie 2022 pe un eşantion de 645 de respondenţi din mediul online. Cercetarea a fost realizată de Mediabook Company.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro