LIVE: ZF Real Estate by Storia - Realitatea locuirii în România urbană

Marius Epure, şeful Biroului de presă al Partidului Conservator, propus membru titular în CNA

Autor: Madalina Cerban Postat la 03 decembrie 2014 55 afişări

Marius Epure, şeful Biroului de presă al Partidului Conservator (PC), a fost propus membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) de Camera Deputaţilor, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului.

Marius Epure este şi membru supleant în Consiliul de Administraţie al TVR, tot din partea PC.

De asemenea, la sfârşitul lunii septembrie, Narcisa Iorga a fost propusă pentru un nou mandat de membru titular în CNA, de preşedintele Traian Băsescu, iar Radu Călin Cristea a fost la rândul său propus pentru un nou mandat, de Guvern. Totodată, Guvernul l-a propus ca membru titular în CNA pe Gabriel Tufeanu.

Radu Călin Cristea, Marius Epure, Narcisa Iorga şi Gabriel Tufeanu urmează să fie audiaţi miercuri, de la ora 10.00, în Comisiile pentru Cultură din Parlament. De asemenea, miercuri, de la ora 13.30, se va desfăşura şedinţa reunită a Camerei Deputaţilor şi Senatului, având pe ordinea de zi şi aceste nominalizări pentru completarea CNA.

Consiliul Naţional al Audiovizualului şi-a încheiat activitatea la sfârşitul lunii octombrie şi o va mai putea relua abia după ce Parlamentul va numi patru noi membri în locul celor ale căror mandate au expirat, respectiv Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Radu Călin Cristea şi Christian Mititelu.

Pentru ca o şedinţă a CNA să poată să aibă loc, Consiliul trebuie să aibă un cvorum de opt din cei 11 membri numiţi, potrivit Legii audiovizualului.

Sondaj Știu

Ești de acord ca viitorul Președinte să dizolve Parlamentul, pentru a reflecta voința de acum a electoratului?

Sunt de acord cu termenii si conditiile

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MARIUS EPURE,
CNA,
PC
/actualitate/marius-epure-seful-biroului-de-presa-al-partidului-conservator-propus-membru-titular-in-cna-13697691
13697691
comments powered by Disqus
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori