Merkel, avertisment înaintea alegerilor din Saxonia-Anhalt: „Trebuie să luptăm pentru democraţie”
Cu o săptămână înaintea alegerilor din landul Saxonia-Anhalt, fosta cancelară a Germaniei Angela Merkel i-a îndemnat pe oameni să apere democraţia.
„Cred că acum, din nou, lucru pe care nu a trebuit să-l facem timp de multe decenii, trebuie să luptăm cu adevărat pentru această democraţie, pur şi simplu să o apărăm, să fim puţin curajoşi, să ne susţinem convingerile şi să spunem că acesta este un mod minunat de a trăi”, a declarat Merkel, sâmbătă, la un eveniment organizat la Berlin, potrivit agenţiei dpa.
Fosta cancelară a subliniat că majoritatea germanilor nu votează pentru partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).
Ea a arătat că AfD este foarte puternic în landurile din fosta Germanie de Est, dar că partidul a câştigat teren şi în vestul ţării.
„A devenit un fenomen la nivelul întregii Germanii”, a spus Merkel. Ea a amintit că AfD a obţinut rezultate mai bune şi la alegerile regionale din Baden-Württemberg şi Renania-Palatinat.
Vorbind despre campania electorală din Saxonia-Anhalt, Merkel a spus că AfD a reuşit, într-o anumită măsură, „să domine toate discuţiile noastre de dimineaţa până seara”.
În acest fel, a adăugat ea, alegătorii ajung să nu mai ştie ce propun de fapt celelalte partide.
Alegerile pentru parlamentul landului Saxonia-Anhalt vor avea loc pe 6 septembrie. AfD conduce detaşat în sondaje şi ar putea ajunge pentru prima dată la putere într-un land german.
Potrivit celui mai recent sondaj, realizat de Forschungsgruppe Wahlen pentru ZDF, AfD este cotată cu 40% din voturi în Saxonia-Anhalt, urmată la mare distanţă de CDU, cu 23%. Die Linke ar obţine 13%, SPD 9%, iar Verzii 6%. FDP şi BSW sunt cotate cu câte 3%, sub pragul electoral de 5%.
Urmărește Business Magazin
Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











