Mihaela Bîtu, CEO, ING Bank România: „Numirea mea în aceasta poziţie a demonstrat încrederea grupului ING în maturitatea managementului local”
„Sfatul meu pentru o tânără la început de carieră este să fie curajoasă, ambiţioasă şi să creadă în forţele proprii. Şi să nu ezite să îşi urmeze visurile şi pasiunile! Apoi nu e nevoie decât de tenacitate, muncă şi capacitate de adaptare, iar succesul va fi asigurat!”, a spus Mihaela Bîtu în interviul acordat pentru realizarea profilului său din anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.
Pentru Mihaela Bîtu, cea mai recentă provocare profesională a fost preluarea rolului de CEO al ING România, în iulie anul trecut, după aproximativ 10 ani în care a fost deputy CEO al băncii cu origini olandeze. „Numirea mea în aceasta poziţie a demonstrat încrederea grupului ING în maturitatea managementului local şi mi-a adus o mare responsabilitate, aceea de a conduce organizaţia noastră către nivelul următor de dezvoltare şi maturitate. Sunt, de asemenea, una din puţinele femei CEO din domeniul bancar şi sper că activitatea mea să inspire multe alte colege, astfel încât sa creăm mai multă diversitate în echipele de management ale băncilor româneşti”, spune Mihaela Bîtu. În continuare, în rândul priorităţilor companiei se numără investiţiile în tehnologizare, şi, mai ales, în dezvoltarea oamenilor din companie: „Oamenii din ING şi cultura noastră organizaţională sunt în prim-plan pentru mine. Ne preocupă viitorul angajaţilor noştri într-o lume în profundă transformare şi ne asumăm un rol activ în acest sens. Şi în anul acesta, investim în dezvoltarea abilităţilor angajaţilor noştri şi promovarea unei culturi agile şi performante”.
Cât priveşte echilibrul carieră viaţa personală, Mihaela Bîtu este de părere că o carieră de succes nu exclude o viaţă personală împlinită: „Sunt căsătorită şi mamă a doi copii, un băiat şi o fată, de care sunt foarte mândră şi cărora le dedic cea mai mare parte a timpului meu liber. În relaţia cu partenerul şi copiii, pentru mine este esenţial este să petrecem timp de calitate împreună şi să existe certitudinea că suntem acolo pentru ei în momentele importante, fericite sau mai puţin fericite, atunci când avem nevoie unii de ceilalţi”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro