Mihai Matei, vicepreşedinte Concordia: Rolul nostru este şi să vedem ce putem face ca antreprenorii să aibă şi politicile publice necesare ca să putem creşte şi să aducem mai multă valoare adăugată

Autor: Răzvan Botea Postat la 12 iunie 2024 13 afişări

Mihai Matei, vicepreşedinte Concordia: Rolul nostru este şi să vedem ce putem face ca antreprenorii să aibă şi politicile publice necesare ca să putem creşte şi să aducem mai multă valoare adăugată

Mihai Matei, vicepreşedintele Confederaţiei Patronale Concordia şi CEO al companiei de software Essensys, a vorbit la prima conferinţă din seria "Industrii Inteligente" organizată de Concordia în parteneriat cu BCR, cu sprijinul Ziarului Financiar. Evenimentul a avut loc la Poiana Braşov. Inginer automatist de profesie, Matei a înfiinţat în urmă cu 20 de ani compania de software Essensys. În calitate de antreprenor şi reprezentant al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), el a subliniat importanţa Confederaţiei Concordia în dialogul cu autorităţile.

„Concordia adună laolaltă 2500 de companii din 17 sectoare ale economiei româneşti, care angajează 350.000 de oameni şi reprezintă o treime din PIB-ul României. Suntem într-un dialog permanent cu Guvernul, fie la nivel de prim-ministru, fie la nivel de miniştri", a spus Matei.

Acest dialog are două componente esenţiale: una reactivă, în care Concordia reacţionează la deciziile autorităţilor şi explică impactul acestora în diverse industrii, şi una proactivă, în care confederaţia patronală încearcă să construiască pentru viitor şi să se asigure că antreprenorii au contextul şi politicile publice necesare pentru a creşte şi a aduce mai multă valoare adăugată, a adăugat el.

Printre temele importante pentru Concordia se numără impozitarea şi fiscalitatea (unde îşi doresc predictibilitate şi măsuri juste), piaţa muncii, dialogul social, educaţia şi creşterea valorii adăugate în economie. „Orice măsură, orice politică publică, orice lege în aceste zone ne afectează business-urile în mod direct. De aceea e foarte important să avem o asociaţie reprezentativă în acest dialog", a mai spus Matei.

El consideră că România a ajuns într-un punct în care antreprenorii simt o energie în piaţă şi au ambiţii, iar crearea unei valori adăugate mai mari în economie este esenţială pentru a exploata acest potenţial. "Motivul pentru care am rămas să construim în această ţară este modul în care putem să ne realizăm aceste ambiţii. Sistemic, dacă creăm valoare adăugată mai mare, vom avea companii mai puternice şi mai relevante."

Declaraţii pe larg ale lui Mihai Matei la Conferinţa Concordia/BCR Industrii Inteligente:

Braşov e un oraş care mi-e tare drag. Noi avem şi un birou aici şi de fiecare dată când prind ocazia, vin cu mare bucurie la Braşov. O să vă spun două-trei cuvinte despre mine, pentru că e puţin relevant în ce vă voi spune ulterior. Eu sunt inginer automatist. Ăsta este meseria mea şi am înfiinţat o companie de software care în momentul ăsta e o companie de talie medie, acum circa 20 de ani. Deci, probabil ca mulţi dintre dumneavoastră, sunt antreprenor. Am început de jos, am crescut organic şi am ajuns în acest punct. Aş vrea să vă spun două lucruri astăzi şi o să încerc să am şi ceva acţionabil.

Primul punct este că o să încerc un pic să explic cât mai concret ce e Concordia şi de ce cred eu că este importantă. Şi în al doilea rând, de ce tema de astăzi este importantă. Despre Concordia o să vă spun definiţia ei formală. Este organizaţia reprezentativă a mediului de afaceri românesc. Da, în momentul ăsta, Concordia adună laolaltă 2500 de companii din 17 sectoare ale economiei româneşti şi împreună, companiile reprezentate în Concordia angajează 350.000 de oameni. Da, ce aducem noi în economia României este o treime din PIB. Deci, companiile reprezentate în Concordia reprezintă o treime din PIB-ul României. Şi primul lucru pe care vreau să vi-l spun este că de-abia am început, da, o să ajungem în curând la 50%.

Concordia are o percepţie de organizaţie foarte abstractă, nu prea înţelegem ce face Concordia şi aş vrea să vă spun foarte concret ce facem. Suntem într-un dialog permanent cu Guvernul României, fie la nivel de prim-ministru, fie la nivel de miniştri. Şi dialogul ăsta are două componente. O componentă care este complet reactivă, practic reacţionăm la ceea ce se întâmplă. Da, vedeţi în fiecare dimineaţă ştirile, mai apare câte o idee din zona politică şi cineva trebuie să meargă să vorbească în numele industriei. Oameni buni, haideţi să vă explicăm care e impactul în banking, care e impactul în energie, care e impactul în IT? Eu sunt reprezentantul Asociaţiei Industriei de Software. Deci, componenta asta reactivă este extrem de importantă, importantă ca cineva să fie în faţa Guvernului şi să explice impactul în economie al diverselor idei pe care le au.

Şi asta ne mănâncă multă energie zi de zi. A doua componentă a acestui dialog este una proactivă. Este componenta în care ne uităm şi încercăm să construim pentru viitor, să vedem ce putem face ca antreprenorii să aibă contextul şi politicile publice de care au nevoie ca să putem creşte mai mult şi să ne facem treaba mai bine şi să aducem mai multă valoare adăugată. O să vă spun câteva teme importante pentru Concordia şi nu sunt deloc singure, dar o să vă pun doar câteva ca să vedeţi la ce ne uităm. Ne uităm la impozitare şi la fiscalitate. Da, şi ce ne dorim aici? Ne dorim în primul rând predictibilitate şi măsuri juste.

Adică am vrea să nu mai vedem măsuri pompieristice luate de azi pe mâine, care ne dau peste cap business-urile. Altă zonă e zona de piaţa muncii. Noi, antreprenorii, cred că în toate industriile ne-am confruntat sau ne confruntăm cu probleme în a găsi oameni. Ne uităm cum putem să facem piaţa muncii mai bună pentru business-uri. Ne uităm la dialogul social, ne uităm la cum putem să avem un echilibru între mişcările sindicale şi patronat. Da, evident, Concordia este în zona de patronat. Ne uităm la educaţie, ne uităm la cum am putea să facem sistemul de educaţie mai adaptat la ce urmează în viitor. Nu în ultimul rând, ne gândim şi discutăm foarte des despre cum putem să creştem valoarea adăugată în economie şi asta este şi tema discuţiei de azi.

Dacă vă uitaţi la temele astea, orice măsură în zona de fiscalitate, în zona de piaţă a muncii, orice măsură, orice politică publică, orice lege în zona asta ne afectează business-urile în mod direct. Da, şi aici apare destul de evident de ce e foarte important să avem o astfel de asociaţie care să fie reprezentativă în acest dialog şi e mai simplu de văzut ce s-ar întâmpla dacă în acest dialog nu ar exista o contraparte relevantă.

Dincolo de avantajele economice şi sistemice, văd că România a ajuns într-un punct în care antreprenorii au ajuns să simtă o energie în piaţă şi există ambiţii. De ce cred că trebuie să ne punem problema să creăm valoare adăugată mai mare în economie? Este tocmai pentru a exploata acest potenţial pe care îl vedem şi îl simţim în România. Motivul pentru care am rămas să construim în această ţară este modul în care putem să ne realizăm aceste ambiţii. Sistemic, dacă creăm valoare adăugată mai mare, vom avea companii mai puternice şi mai relevante.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
concordia,
crestere,
valoare,
politica,
vicepresedinte

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.