Modificări importante în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate

Autor: Petru Mazilu Postat la 01 aprilie 2022 31 afişări

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că vineri intră în vigoare contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în interiorul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Modificări importante în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate

Principalele modificări vizează asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice.

Astfel, a fost dezvoltat pachetul de bază acordat în asistenţa medicală primară, prin introducerea de servicii diagnostice şi terapeutice care pot fi acordate de către medicii de familie,

„Am lărgit pachetul de servicii acordate de medicii de familie pentru ca pacientul să aibă acces mai facil la tratamente, să nu mai fie obligat să se deplaseze la cabinet pentru a beneficia de un tratament, atunci când starea de sănătate nu îi permite acest lucru”, a declarat Adela Cojan, preşedintele interimar al CNAS.

Pe lângă serviciile deja existente, au mai fost introduse reglementări speciale necesare pentru prevenirea, depistarea şi tratamentul diabetului zaharat.

CNAS mai anunţă că în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, în lista serviciilor conexe au fost introduse şi „serviciile care pot fi recomandate de medicii de specialitate medicină fizică şi reabilitare, respectiv serviciile furnizate de psiholog în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, precum şi serviciile furnizate de fizioterapeut.”

În plus, medicii de familie care au şi atestat de studii complementare pentru îngrijiri paliative pot desfăşura activitate în relaţie contractuală cu Casa de asigurări de sănătate atât în baza specialităţii medicină de familie, cât şi a atestatului de studii complementare.

De asemenea, medicii cu specialitatea clinică medicină fizică şi reabilitare „pot desfăşura activitate în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţi clinice precum şi activitate de supraveghere a acordării serviciilor de medicină fizică şi reabilitare în baze de tratament”, precizează CNAS.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
contract,
cnas,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.