Nancy Pelosi cere sancţiuni masive împotriva lui Putin, în cazul unui atac asupra Ucrainei

Autor: Mihai Draghici Postat la 04 februarie 2022 16 afişări

Nancy Pelosi cere sancţiuni masive împotriva lui Putin, în cazul unui atac asupra Ucrainei

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, a pledat joi pentru impunerea de sancţiuni masive împotriva Rusiei în cazul unui atac militar asupra Ucrainei, exprimând preocupări că Administraţia de la Moscova ar putea ameninţa chiar şi ţări membre NATO, conform publicaţiei The Hill.

"Sancţiunile trebuie să fie mult mai puternice decât au fost, deoarece vorbim despre invadarea unei ţări. Vorbim despre expunerea la riscuri a unor ţări membre NATO dacă ruşii reuşesc în Ucraina. Deci, este extrem de grav. De aceea, ruşii trebuie să simtă durere, trebuie să o simtă până la cel mai bogat om din lume, Vladimir Putin", a declarat Nancy Pelosi, unul dintre liderii Partidului Democrat din Statele Unite.

"Nu ştie nimeni ce are de gând să facă (Vladimir Putin - n.red.), doar el ştie, dar de aceea trebuie să fim pregătiţi pentru orice", a subliniat Nancy Pelosi.

Liderii Partidului Democrat şi ai Partidului Republican se apropie de un acord în Congresul SUA privind un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei. "Vrem să adoptăm un proiect cât se poate de asemănător cu cel al Senatului, nu există nicio amânare în efortul de a pune ceva pe masa preşedintelui ţării", a subliniat Nancy Pelosi, salutând eforturile diplomatice ale secretarului de Stat, Antony Blinken. "Dar pentru a fi buni în eforturile de pace, trebuie să arătăm că suntem buni luptători", a insistat preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a afirmat joi că Rusia pregăteşte un pretext pentru justificarea unei invazii în Ucraina prin crearea unui videoclip de propagandă care ar arăta în mod fals o agresiune antirusă. "Avem informaţii că ruşii probabil vor să inventeze un pretext pentru o invazie. Credem că una dintre opţiuni este ca Administraţia Rusiei să planifice un atac fals atribuit armatei ucrainene sau serviciilor secrete împotriva teritoriului suveran al Rusiei sau împotriva populaţiei vorbitoare de limba rusă, pentru a justifica acţiunea militară", a afirmat John Kirby.

Rusia este acuzată că a mobilizat peste 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, iar Administraţia de la Kiev se teme de o invazie sau de o lovitură de stat. Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sua,
rusia,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.