Nicuşor Dan despre posibilele anulări de zboruri în România: „Nu există risc pe termen scurt”
Nicuşor Dan a spus că nu există risc de anulări de zboruri în România pe termen scurt, dar există îngrijorări pentru perioada următoare, în funcţie de evoluţia situaţiei din Orientul Mijlociu.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat vineri, la finalul reuniunii informale a Consiliului European desfăşurate în Nicosia, că situaţia aprovizionării cu kerosen în Europa ridică semne de întrebare, însă România nu este afectată în perioada imediată.
Întrebat despre posibilele efecte ale crizei carburanţilor asupra zborurilor din această vară, preşedintele a explicat că discuţiile din cadrul reuniunii din Cipru au vizat riscurile imediate şi viitoare, în contextul conflictului Orientul Mijlociu.
„Există probleme pe termen scurt şi există o perspectivă îngrijorătoare pe termen mediu. Şi în discuţia care s-a purtat, care a fost aseară legată de situaţia din Orientul Mijlociu, s-a discutat şi de energie, dar s-a discutat mai mult de problema imediată. Şi în perspectivă, pentru că sunt semnalele acestea îngrijorătoare care vin de la Agenţia Internaţională pentru Energie şi de la alţi specialişti, a rămas că o să avem o discuţie viitoare, urmând, evident, să vedem toate evenimentele pe termenul mediu”, a declarat Nicuşor Dan.
Referitor la zborurile din România, preşedintele a spus că autorităţile au analizat situaţia împreună cu Guvernul şi companiile din domeniu, iar pe termen scurt nu există motive de îngrijorare pentru pasageri.
„Am avut o întâlnire, cred că sunt două sau trei săptămâni de atunci, şi cu primul ministru, şi cu ministrul transporturilor, şi cu ministrul energiei, şi cu nişte companii mari care operează pe piaţa din România. Nu există risc pe termen scurt, adică de ordinul 3-4 luni de acum încolo nu suntem afectaţi de ceva. Preocuparea noastră a tuturor este pe termenul acela mediu, în funcţie de cum evoluează războiul şi traficul prin Strâmtoare”, a explicat Nicuşor Dan.
Totodată, Nicuşor Dan a precizat că autorităţile vor continua monitorizarea situaţiei şi vor reveni cu evaluări periodice.
„Şi a rămas că ne vedem la o lună ca să vedem dacă sunt elemente noi”, a adăugat preşedintele.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













