În UE, infla'ia este departe de vârfurile istorice atinse anul trecut, dar se încăpăţânează să stea la cote considerate ridicate şi contraatacă uşor. BCE, profitând de fereastra oferită de deflaţie, cel mai proba­bil va reduce dobânzile în iunie de la cotele şi ele istorice din prezent. Dar ce va face apoi este neclar. Nici ea nu ştie pentru că nu este sigură cum vor reacţiona pre­ţu­rile. Pieţele pariază că ritmul ieftinirii cre­di­tului va fi mai lent decât s-a crezut până acum. Aceste lucruri înseamnă preţuri mari şi dobânzi ridicate mai mult timp. Noul normal, după cum spun analiştii de la BNP Paribas.

Europa se confruntă cu o „schim­bare generaţională“ în arhi­tec­tura sa economică, care va face ca inflaţia să fie structural mai mare decât în orice perioadă de la începu­tul anilor 1980, au declarat pentru Euractiv doi economişti de frunte ai BNP.

Koen De Leus şi Philippe Gijsels, economist-şef respectiv di­rector de strategie la BNP Paribas Fortis, au spus că nivelurile în creş­tere ale da­toriei publice, fragmen­ta­rea geopo­litică, îmbătrânirea popu­la­ţiei şi schim­bările cli­matice se vor traduce prin creşte­rea cvasiper­manentă a preţurilor, care va forţa inevitabil băncile cen­trale să men­ţină ratele la nive­luri nemaivăzute de decenii.

În timp ce stabili­ta­tea preţurilor ar tre­bui să rămână principa­lul man­dat oficial al BCE, cei doi analişti se aşteap­tă ca in­flaţia de 3% să devină „noul 2%“ ca ţintă de re­fe­rinţă. „Acesta este o schim­bare gene­ra­ţională a momen­tului – iar ultima de am­ploa­re a fost la începutul anilor 1980“, a spus Gijsels – referin­du-se la o perioadă în care fostul pre­şe­dinte al Rezervei Federale Paul Volcker a controlat hiperinflaţia din anii 1970 prin creşterea ratelor dobân­zilor către un vârf de 20%, atins în 1981.

„Totul s-a schimbat în anii 1980. Şi acum credem că totul se va schimba din nou“, a spus Gijsels. „Cea mai mare greşeală este să credem că COVID a fost o «lebădă neagră» şi că ne-am descurcat cu asta, iar acum ne întoarcem la normal“, a adăugat el. Spre deosebire de vremurile de dinainte de pandemia de COVID-19, când creşterea economică scăzută şi inflaţia redusă au determinat băncile centrale să scadă ratele dobânzilor aproape de zero şi să cumpere obligaţiuni guvernamentale şi private pentru a stimula economia, „lumea de astăzi seamănă mult mai mult cu anii 1960 şi 70“, a explicat el.

Inflaţia din anii 1960 şi 1970 „a fost cauzată în principal de şocurile petroliere“, a spus Gijsels. „Dar au fost multe alte lucruri“, a adăugat el, menţionând cheltuieli militare mai mari, războiul din Vietnam, intervenţii guvernamentale, transferuri de bani de la guvern, protecţionism, sindicate puternice şi presiuni salariale – multe dintre ele par familiare astăzi, a remarcat analistul.

„După cum a spus Mark Twain: „Istoria nu se repetă, dar rimează“, a spus el. Cei doi economişti, care au scris recent cartea „The New World Economy in 5 Trends“, cred că din cinci „megatendinţe“ care vor modela economia globală actuală, doar una este deflaţionistă – creşteri ale productivităţii determinate de inovaţie.

Ei au explicat că un „boom al productivităţii“– aşteptat să aibă loc cândva în următorii 5-15 ani – va lua în mare parte forma inovaţiei în domenii precum inteligenţa artificială şi calculul cuantic, transformând astfel munca companiilor şi procesele de producţie.

„Acestea vor face procesele mult mai rapide, mult mai productive“, a spus De Leus. Cu toate acestea, economiştii au avertizat că astfel de creşteri rapide ale productivităţii nu vor fi probabil suficiente pentru a contracara celelalte patru tendinţe inflaţioniste.

„Am avut 40 de ani de scădere a ratelor dobânzilor, iar acum vom avea 10, 20, 30 de ani de creştere a inflaţiei şi a ratelor dobânzilor din cauza acestor patru tendinţe inflaţioniste şi, probabil, a unei tendinţe deflaţioniste“, a spus De Leus.