O întrebare cât un sfert din economie: când îşi revine industria României?

Autor: Răzvan Botea Postat la 03 iunie 2024 31 afişări

Datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), arată că industria României a continuat scăderea în T1/2024: -2,7%, în condiţiile în care producţia industrială românească a fost practic în scădere timp de cinci ani

O întrebare cât un sfert din economie: când îşi revine industria României?

Industria României şi-a continuat scăderea în T1/2024, dar jucătorii din piaţă sunt optimişti: „Sunt semne de revenire” Indicele BCR PMI, operat de Standard & Poor’s: luna mai a fost cea mai bună din ultimul an pentru industria prelucrătoare românească.

Datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), arată că industria României a continuat scăderea în T1/2024: -2,7%, în condiţiile în care producţia industrială românească a fost practic în scădere timp de cinci ani. Semnalele din piaţă sunt însă de optimism, cel puţin pentru trimestrul al II-lea din 2024. Indicele industrial PMI, operat de agenţia de rating S&P şi adus în România de BCR, arată că mai a fost cea mai bună lună industria României din ultimul an, de când se fac măsurătorile.

„Indicele BCR PMI privind industria prelucrătoare din România a rămas peste 50 în mai şi a înregistrat încă o valoare record urcând la 52 de puncte de la 51,5 în luna precedentă. Cifra din luna mai reprezintă cea mai mare valoare a indicelui de la începutul colectării datelor, în iulie 2023. Managerii din industria prelucrătoare românească au raportat o îmbunătăţire a activităţii economice în luna mai comparativ cu aprilie pentru a doua lună la rând, acesta fiind un semn clar de revenire a industriei prelucrătoare româneşti”, a spus Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR.

De asemenea, reprezentanţii Liberty Galaţi, cel mai mare jucător din industria metalurgică româ­nească, au spus recent că, deşi 2023 a fost un an greu pentru toată piaţa, sunt premise de revenire pentru 2024.

Dezvoltat şi operat de Standard & Poors Global, indicele PMI măsoară activitatea industriei din România. Este un sondaj de opinie care în România vizează un eşantion de 420 de companii din industria prelucrătoare. Liderii companiilor răspund la întrebări legate de comenzile noi, angajări, vânzări etc.

Pentru a doua lună la rând, indicele a fost în creştere în mai. Cu toate acestea, este posibil, a mai adăugat Dascălu, ca industria să revină în T2 şi să contribuie pozitiv la evoluţia economiei în al doilea trimestru al anului, conform datelor indicelui PMI, care a crescut în aprilie şi mai.

Indicele măsoară performanţa industriei şi este bazat pe comenzile noi, producţie, angajări, termene de livrare şi stocuri.

„Indexul care urmăreşte componenta de producţie din industria prelucrătoare românească a rămas peste 50 pentru a doua lună la rând, înregistrând şi o creştere mai mare faţă de luna precedentă. Evoluţia este legată de o cerere mai ridicată şi comenzi noi mai numeroase potrivit răspunsurilor acordate de participanţii la sondaj. Componenta de comenzi noi a fost şi ea în creştere în luna mai datorită achiziţiilor de clienţi noi şi unei îmbunătăţi a mediului de business. Pe de altă parte, componenta de comenzi pentru export a rămas în scădere, cu un ritm de scădere în încetinire ce-i drept, sugerând faptul că cererea externă rămâne slabă - în special în Europa”, mai notează Ciprian Dascălu.

Industria României face, în total, până la un sfert din economia României, în funcţie de evoluţia din perioada respectivă. Spre exemplu, în 2023, an în care industria românească a marcat al cincilea an de scădere, ponderea sectorului industrial în total economie a fost de sub 20%. În 2013, spre comparaţie, industria României însemnat aproape 30% din PIB-ul României. Sectorul industrial este puternic dependent de piaţa europeană, de zona euro, şi în consecinţă de mersul industriilor vestice, mai ales de Germania. Or, Germania se află în acest moment în aceeaşi situaţie: industria şi vânzările de produse industriale scad, dar perspectivele s-au îmbunătăţit în ultima vreme: indicele economic Ifo, care cuprinde sentimentul de business, a rămas la aproape 90 de puncte în aprilie şi mai, cel mai înalt nivel de un an încoace.

Un indice PMI peste pragul de 50,0 puncte, fără modificări, indică o îmbunătăţire a situaţiei industriei în luna respectivă, în timp ce o cifră situată sub pragul de 50 de puncte arată o deteriorare

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.