Operatorii economici ar putea furniza servicii sociale cu bani publici şi europeni,ONG-urile se opun

Autor: Aurelia Alexa Postat la 17 august 2015 82 afişări

Peste 250 de ONG-uri, nemulţumite de un proiect de OG care permite operatorilor economici să furnizeze servicii sociale accesând fonduri publice şi europene, îi cer ministrului Muncii retragerea documentului, avertizând că adoptarea lui ar fi neconstituţională, întrucât va modifica Legea 292/2011.

Cele mai importante organizaţii neguvernamentale furnizoare de servicii sociale solicită ministrului Muncii, Rovana Plumb, retragerea proiectului de Ordonanţă a Guvernului prin care se modifică articolul 37, alineatul 3, litera e) din Legea asistenţei sociale 292/2011 şi este abrogat articolul 11, alineatul 5 din Ordonanţa Guvernului 68/2003 privind serviciile sociale, care ar permite operatorilor economici să furnizeze servicii sociale şi să aibă acces la fonduri publice, inclusiv la fonduri structurale europene.

Organizaţiile neguvernamentale atrag atenţia asupra faptului că nu a existat o dezbatere a documentului cu cei implicaţi în furnizarea de servicii sociale şi că, în plus, adoptarea acestui proiect de Ordonanţă ar însemna modificarea Legii asistenţei sociale, ceea ce ar fi neconstituţional.

"Fără a organiza o dezbatere care să aducă la aceeaşi masă toţi actorii implicaţi în furnizarea serviciilor sociale, ordonanţa schimbă fundamental modul de organizare şi funcţionare a sistemului de asistenţă socială, prin deschiderea pieţei serviciilor sociale către societăţile comerciale. Nota de fundamentare ce însoţeşte proiectul prevede, în Secţiune a 6-a, privind consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ, că proiectul nu se referă la organizaţiile neguvernamentale şi că nu este necesară consultarea acestora, deşi procentul furnizorilor neguvernamentali de servicii sociale (asociaţii şi fundaţii) din România reprezintă 49 la sută din totalul furnizorilor acreditaţi", se arată într-un comunicat transmis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Semnatarii arată că asociaţiile şi fundaţiile oferă servicii pentru aproximativ 200.000 de beneficiari la nivel naţional, persoane care aparţin unor categorii de populaţie aflate în situaţii severe de sărăcie, marginalizare sau excluziune socială, luptând de peste 15 ani pentru o susţinere financiară robustă a sectorului serviciilor sociale, iar ONG-urile au continuat să ofere servicii de calitate în comunităţi pe întreaga perioadă de criză economică şi austeritate din 2008-2014.

"În condiţiile în care sectorul serviciilor sociale este cronic subfinanţat, iar furnizorii existenţi abia reuşesc să menţină nivelul de finanţare al serviciilor sociale la «cote de alarmă», accesul firmelor comerciale la fondurile structurale europene este total inoportun şi ridică mari semne de întrebare", se mai arată în comunicat.

Şase federaţii şi coaliţii de organizaţii neguvernamentale importante din România, care numără peste 250 de organizaţii membre, au solicitat printr-o scrisoare transmisă ministrului Muncii, Rovana Plumb, retragerea imediată a proiectului de ordonanţă de urgenţă, precum şi o dezbatere mai amplă asupra acestei schimbări structurale din domeniul serviciilor sociale, dar şi o analiză mai atentă asupra impactului pe care l-ar avea introducerea societăţilor comerciale în rândul furnizorilor de servicii sociale.

"O asemenea posibilă decizie necesită şi o pregătire corespunzătoare, cu implicarea atât a autorităţilor locale, dar şi a actualilor furnizori de servicii sociale. Mai mult, adoptarea unei Ordonanţe de Guvern pentru modificarea unei legi organice, Legea Asistenţei Sociale, este neconstituţională, încălcând art. 115 din Constituţia României nepermiţând acest lucru, iar urgenţa în cazul adoptării unei OUG nu este una justificată. Acest proiect contravine şi recomandărilor Comisiei Europene, care a sugerat în repetate rânduri prudenţă maximă statelor membre cu privire la finanţarea publică a societăţilor comerciale, în sectorul serviciilor sociale, acolo unde logica de tip profit nu se articulează cu nevoile de suport ale unor categorii foarte vulnerabile de populaţie", se mai arată în comunicat.

Semnatarii scrisorii - Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), Confederaţia Caritas, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Furnizoare de Servicii Sociale (FONSS), Reţeaua Dizabnet, Coaliţia Seniornet, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), Institutul de Politici Publice (IPP), Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România şi CENTRAS - spun că deşi furnizorii privaţi de tip profit trebuie să existe pe piaţă şi să ofere servicii acelor persoane care îşi pot permite să plătească costul lor, finanţarea publică a acestor furnizori din fondurile structurale aferente incluziunii sociale a persoanelor din categoriile cele mai vulnerabile este total inacceptabilă.

Proiectul de Ordonanţă a fost în dezbatere publică din 5 august până în 14 august.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SERVICII SOCIALE,
OPERATORI ECONOMICI,
/actualitate/operatorii-economici-ar-putea-furniza-servicii-sociale-cu-bani-publici-si-europeni-ong-urile-se-opun-14678266
14678266
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.