Orban: În toţi anii scurşi de la Revoluţie nu există egal pentru frauda politică pe care se pregăteşte să o comită Partidul Naţional Liberal
„Această cârdăşie inexplicabilă dintre Iohannis şi PSD mă obligă pe mine şi pe colegii mei cu conştiinţă să nu-i lăsăm fără reprezentare politică şi fără speranţă pe oamenii care ne-au acordat încrederea”, transmite fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban.
„În toţi anii scurşi de la Revoluţie nu există egal pentru frauda politică pe care se pregăteşte să o comită Partidul Naţional Liberal. Suntem la mai puţin de un an de zile de la alegerile parlamentare, iar votul românilor este falsificat, răstălmăcit, răsturnat, denaturat în cea mai oribilă operaţiune de furt de încredere. În 2019, am reuşit scoaterea PSD de la guvernare prin demiterea Guvernului Dăncilă, realizând pentru prima dată destituirea unui guvern PSD printr-o acţiune a Opoziţiei. În 2020, PNL a cerut susţinerea oamenilor pentru o guvernare de dreapta şi a militat, dincolo de orice dubiu, împotriva unui proiect cu Partidul Social Democrat. În urmă cu o lună şi jumătate, votul cerut în Congresul PNL, pentru moţiunea care a devenit programul politic al partidului, a fost unul împotriva unei înţelegeri cu PSD”, scrie pe Facebook Ludovic Orban.
El afirmă că actuala conducere a PNL face toate demersurile pentru readucerea PSD la guvernare.
„Nu există nicio explicaţie politică raţională pentru această decizie pentru simplul motiv că, nu numai că PNL nu a pomenit în campania electorală de această coaliţie degenerată, dar întreaga campanie a fost împotriva PSD şi în favoarea unei guvernări de centru-dreapta. Înhăitarea dintre PNL şi PSD, trădându-i pe cei care au votat fiecare dintre cele două partide, nu este altceva decât o modalitate de a silui o ţară întreagă la o guvernare împotriva voinţei poporului român.
Aşa se traduce sinuciderea politică aplicată în aceste zile Partidului Naţional Liberal, singurul partid istoric rămas pe scena politică, dar de care îşi bate joc în cel mai urât mod posibil o conducere nelegitimă impusă cu forţa de Iohannis. Această cârdăşie inexplicabilă dintre Iohannis şi PSD mă obligă pe mine şi pe colegii mei cu conştiinţă să nu-i lăsăm fără reprezentare politică şi fără speranţă pe oamenii care ne-au acordat încrederea”, conchide Orban.
La ora transiterii ştirii, liderii PNL şi PSD negociază o eventuală alianţă guvernamentală PNL-PSD-UDMR.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro