Oscilaţii de preţ fără precedent în acest an pe piaţa imobiliară

Autor: Andreea Tobias Postat la 08 mai 2023 66 afişări

Oscilaţii de preţ fără precedent în acest an pe piaţa imobiliară

Preţurile solicitate pentru apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare la nivel naţional s-au diminuat cu 0,6% faţă de luna anterioară. Evoluţia preţurilor apartamentelor a fost contrastantă în luna aprilie, în nicio altă lună din acest an nefiind oscilaţii atât de diferite.

Conform Indicelui Imobiliare.ro, în luna aprilie, preţurile solicitate pentru apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare la nivel naţional s-au diminuat cu 0,6% faţă de luna anterioară. Valoarea medie de listare pentru o asemenea unitate locativă a ajuns la 1.425 euro pe metru pătrat util (faţă de 1.433 de euro pe metru pătrat la finele lui martie).

„Evoluţia preţurilor apartamentelor a fost contrastantă în luna aprilie. În nicio altă lună din acest an nu am remarcat oscilaţii atât de diferite. Pe de o parte, am constatat evoluţii de preţ contrastante între cele două segmente vechi şi nou, cu creşteri de până la 2.2% pe segmentul nou din Timişoara, dar şi între oraşe în cadrul aceluiaşi segment, unde se remarcă scăderile de preţ din Bucureşti în opoziţie cu evoluţia din Cluj-Napoca sau Constanţa. Dinamica pieţelor locale a fost diferită, fapt ce se oglindeşte în evoluţia diferită a preţurilor de la un oraş la altul”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Bucureşti:

Pe tot parcursul lunii aprilie, apartamentele disponibile spre vânzare în cel mai mare oraş al ţării au cunoscut un uşor declin de -0,5%, de la o medie de 1.507 de euro pe metru pătrat util, până la 1.500 de euro pe metru pătrat. Locuinţele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,7%, de la 1.521 de euro pe metru pătrat la 1.510 de euro pe metru pătrat, în vreme ce media de preţ a unităţilor locative noi a scăzut cu -1,4%, de la 1.452 de euro pe metru pătrat la 1.432 de euro pe metru pătrat.

Braşov:

După avansul de 1,5% din martie, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru Braşov, o depreciere în luna aprilie, mai exact -0,4%, de la 1.596 la 1.590 euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au depreciat uşor, cu 0,1%, de la 1.531 la 1.529 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, locuinţele nou-construite din Braşov s-au scumpit cu 1,9%, de la 1.857 la 1.892 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca:

Cluj-Napoca a fost caracterizat, luna trecută, de o evoluţie ascendentă a preţurilor apartamentelor: pretenţiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 1%, ajungând la o medie de 2.421 de euro pe metru pătrat util (faţă de 2.396 euro pe metru pătrat la finele lui martie). Valoarea medie a locuinţelor din blocurile vechi a ajuns la 2.400 de euro pe metru pătrat (de la 2.370 de euro pe metru pătrat, reprezentând un plus de 1,3%), în vreme ce pe piaţa rezidenţială nouă a avut loc un avans uşor de 0,1% (de la 2.540 la 2.543 de euro pe metru pătrat).

Constanţa:

Respectând scenariul din luna martie, când preţurile apartamentelor disponibile spre vânzare au crescut uşor, în luna aprilie preţurile au crescut cu 0,3%, de la 1.465 la 1.469 de euro pe metru pătrat util. Pe cele două segmente de piaţă analizate au fost consemnate evoluţii diferite: apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,6% (de la 1.446 la 1.454 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite au consemnat o depreciere de -2,8%, ajungând să coste 1.580 de euro pe metru pătrat.

Iaşi:

Indicele Imobiliare.ro a consemnat în Iaşi o evoluţie pozitivă pe luna aprilie: este vorba despre un plus de 0,5%, de la o medie de 1.369 de euro pe metru pătrat util la 1.376 de euro pe metru pătrat. În ultimele 30 de zile, locuinţele din blocurile vechi ale Iaşiului au consemnat o scădere, de doar -0,4%, de la 1.374 la 1.369 de euro pe metru pătrat. Apartamentele nou-construite, pe de altă parte, s-au scumpit în acest interval cu 2%, de la 1.358 la 1.385 de euro pe metru pătrat.

Timişoara:

Deşi în ceea ce priveşte evoluţia valorii medie, vorbim mai degrabă de o stagnare, fiind vorba despre o trecere de la o medie de 1.465 de euro pe metru pătrat util, la 1.464 de euro pe metru pătrat, se remarcă o creştere importantă pe segmentul nou. Cu +2.2% în luna aprilie, Timişoara este oraşul în care preţurile apartamentelor noi au crescut cel mai mult. Cele două segmente de piaţă analizate au fost caracterizate prin evoluţii contrastante: locuinţele vechi s-au ieftinit cu 2 euro pe mp (de la 1.446 la 1.444 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au scumpit de la 1.544 la 1.578 de euro pe metru pătrat.

Sibiu, Oradea, Craiova, Ploieşti:

În luna aprilie, aşteptările vânzătorilor de apartamente din Sibiu au ajuns la o medie de 1.425 de euro pe metru pătrat util, ceea ce reprezintă o creştere în cuantum de 1,1% faţă de finele lui martie. Comparativ cu luna aprilie 2022, apartamentele din acest centru regional se situează la o diferenţă de 4,5% (faţă de o valoare de 1.363 euro pe metru pătrat util). În aprilie 2023, comparativ cu luna anterioară, Imobiliare.ro a înregistrat în Oradea un declin al preţurilor apartamentelor, în valoare de 0.4%, preţurile ajungând la o medie de 1.337 de euro pe metru pătrat. În ceea ce priveşte marja de creştere anuală a preţurilor, acest centru regional a înregistrat un avans de 5,3%.

Pe de altă parte, în Craiova, suma medie solicitată pentru un apartament a scăzut cu -1,1% pe parcursul lunii aprilie (de la 1.474 la 1.458 de euro pe metru pătrat util) şi s-a majorat cu 1,9% la 12 luni (de la 1.431 euro pe metru pătrat util). În cele din urmă, în Ploieşti, apartamentele au atins o medie de 1.062 de euro pe metru pătrat în aprilie 2023, în scădere cu -0,5% faţă de martie (de la 1.067 de euro pe metru pătrat) şi respectiv, în creştere cu 6,2% faţă de aprilie 2022 (când se situau la 1.000 de euro pe metru pătrat).

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.