Craciun fericit!

AQUA Carpatica Flavours, primul produs din România care se lansează la raft cu spatele produsului (contraetichetă)

Autor: Publicitate Postat la 07 septembrie 2023 137 afişări

AQUA Carpatica Flavours, primul produs din România care se lansează la raft cu spatele produsului (contraetichetă)

AQUA Carpatica, brandul care a redefinit puritatea şi a demonstrat că apa are gust, lansează acum o nouă băutură: AQUA Carpatica Flavours – apă minerală naturală carbogazoasă, cu suc de fructe şi un strop de sirop de agave. Şi nu oricum, ci cu spatele. Pentru că este mai corectă descrierea de pe spatele dozei, decât încadrarea în categoria comercială de pe faţă.

Potrivit surselor AQUA Carpatica, noul produs se lansează cu spatele, „pentru că descrierea de pe faţă nu ne reprezintă pe deplin, ba chiar ne face un deserviciu. În România nu există categoria de apă minerală naturală fructată.  Legal, AQUA Carpatica Flavours nu are unde să stea decât la băuturi răcoritoare carbogazoase, denumirea de pe faţă a produsului. De aceea am hotărât să ne lansăm cu spatele, pentru că e mai bine să citiţi întâi ingredientele. Cu ele ne mândrim şi aceasta este combinaţia care ne reprezintă în faţa consumatorului nostru exigent”.

 „Este probabil cea mai curată băutură carbogazoasă de pe piaţă, din ingrediente naturale, şi totuşi nu există nicio categorie în care poate fi, legal, plasată”, spune Valentina Vesler, Head of PR & Communication AQUA Carpatica.

Nu este prima dată când AQUA Carpatica, cunoscută pentru izvoarele sale extraordinare şi pentru exigenţa în selecţia celor mai bune ingrediente pentru fiecare produs din portofoliu, vorbeşte despre importanţa atenţiei pentru informaţia de pe etichete. Încă de la lansare, a fost brandul care a dezbătut valoarea nitraţilor şi adevărul etichetelor. Ca orice alt produs AQUA Carpatica, noua băutură cu apă minerală naturală carbogazoasă, suc de fructe şi sirop de agave respectă aceleaşi standarde de calitate şi totuşi este pusă în categoria băuturilor răcoritoare carbogazoase, care, la noi, este asociată cu sucurile. 

„Din orice unghi priveşti, etichete incorecte, neadevărate, incomplete şi etichetările greşite sunt dăunătoare. Atât produselor, cât şi oamenilor, li se face un deserviciu atunci când se emit judecăţi de valoare eronate. Iar acum suntem puşi în aceeaşi situaţie. Puritatea, calitatea excepţională şi grija faţă de consumator sunt preocuparea noastră de bază de peste 13 ani.  AQUA Flavours întruneşte toate aceste principii de dezvoltare de produs pentru că are în compoziţie minimum de sirop de agave şi un strop de suc de fructe. Aşa că ne disociem de categorie băuturilor carbogazoase, pentru că nu ne reprezintă”, explică Jean Valvis, fondatorul AQUA Carpatica.

AQUA Carpatica Flavours a apărut pe piaţă în patru combinaţii răcoritoare, la doză de 330ml: Lămâie Verde şi Mentă, Zmeură, Căpşună şi Soc şi Piersică şi Mango.

În ultimii ani, AQUA Carpatica a înregistrat o creştere semnificativă, devenind unul dintre cei mai consacraţi liderii de piaţă.

Dezvoltarea portofoliului a continuat şi astfel a fost introdusă o nouă gamă, AQUA Carpatica Flavours, o apă minerală naturală ce are în compoziţia sa arome naturale (certificate).

AQUA Carpatica Flavours a câştigat votul de încredere al consumatorilor primind distincţia Votat Produsul Anului 2023 în categoria aferentă.

Votat Produsul Anului este un concept internaţional care premiază produsele inovative, activând în prezent în  47 de ţări. În România, marca “Votat Produsul Anului®” este înregistrată la OSIM din 2008, se află la a paisprezecea ediţie şi este reprezentată de către compania POY Bucharest SRL.

Studiul de piaţă din 2023 a fost realizat online, pe 45 de categorii, de Exact Business Solutions, pe un eşantion total de 8227 respondenţi din mediul urban, utilizatori de internet, între 18-65 de ani, reprezentativ la nivel urban.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.