Paul Stănescu, PSD, mesaj dur: Rolul nostru este să guvernăm, nu să facem figuraţie

Autor: Mediafax Postat la 08 iulie 2025 14 afişări

Paul Stănescu, PSD,  mesaj dur: Rolul nostru este să guvernăm, nu să facem figuraţie

Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, avut o reacţie extrem de acidă la adresa partenerilor de coaliţie. Într-o postare pe pagina de Facebook a partidului, Stănescu întreabă retoric dacă rolul PSD este de a guverna sau de a face figuraţie doar pentru a asigura stabilitatea guvernamentală.

Paul Stănescu susţine că angajamentul PSD, faţă de interesele celor mai vulnerabile categorii sociale este periclitat odată cu asumarea pachetului de măsuri de luni. Stănescu spune că social-democraţii au fost puşi în situaţia de a nu-şi putea ţine de această promisiune.

„A fost şi supărător, şi apăsător pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare coleg social-democrat, că propunerile PSD au fost ignorate. Am fost prezenţi, am venit cu soluţii. Suntem angajaţi, împreună cu partidele din Coaliţie, să corectăm deficitul. Dar, cu tot respectul, nu călcând în picioare pe cei care o duc greu şi care o vor duce şi mai greu”, a scris Paul Stănescu.

Social-democratul insistă că PSD nu poate fi ignorat, fiind partidul cu cel mai mare număr de parlamentari.

„Măsurile propuse de noi nu pot fi date la o parte. Avem, totuşi, cea mai mare pondere în Parlament şi nu putem fi trataţi ca o prezenţă decorativă într-un moment cheie pentru ţară”, mai spune el.

Stănescu îşi întreabă, retoric, colegii cu privire la rolul PSD în actuala coaliţie: „Având în vedere această stare de fapt, împreună cu toţi colegii trebuie să ne punem, în mod legitim, o întrebare: rolul PSD este de a guverna sau de a face figuraţie doar pentru a asigura stabilitatea guvernamentală? Chiar dacă suntem într-un moment dificil pentru noi ca partid, ne mulţumim cu un loc la masă, dar fără cuvânt?”

Stănescu le cere social-democraţilor să decidă dacă vor să meargă înainte sau să adopte o altă poziţie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
psd,
stănescu,
coaliţie
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 
0 seconds of 1 minute, 20 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:20
01:20
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori