Plus 27% pentru MedLife în primele 9 luni ale anului
MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, raportează încheierea primelor 9 luni ale anului 2017 pe o direcţie ascendentă şi anunţă o cifră de afaceri consolidată de 459,1 milioane lei aferentă acestei perioade, în creştere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Clinicile si divizia corporate au cea mai mare pondere din cifra de afaceri anunţată, 27%, respectiv 23%, urmate de spitale şi laboratoare, cu un procent similar de 19%. Potrivit reprezentanţilor companiei, rezultatele obţinute sunt în linie cu estimările iniţiale şi semnificativ peste ritmul de creştere al pieţei.
„Am început în expansiune şi continuăm în acelaşi ritm accelerat, urmând strategia de dezvoltare şi extindere pe care am anunţat-o încă de la începutul anului către investitorii şi acţionarii noştri. Am anunţat până acum o serie de achiziţii importante, şi continuăm să ne extindem pe acest segment. În perspectivă, avem în vedere o nouă serie de proiecte de tip greenfield şi dezvoltarea a noi linii de business. Totodată, analizăm posibilitatea de a ne extinde în afara României şi de a testa în următorii doi ani pieţele externe din proximitate, fără a face deschideri de anvergură”, a declarat Mihai Marcu, preşedintele şi CEO al MedLife.
În decursul celor 9 luni ale anului 2017, MedLife a demarat mare parte din planurile de business vizate pentru anul acesta, anunţând achiziţia a patru companii importante, Almina Trading, Anima, Humanitas şi Polisano, aceasta din urmă fiind într-un proces de avizare de către Consilul Concurenţei. Dacă toate condiţiile vor fi îndeplinite şi se va finaliza achiziţia Clinicilor Polisano, MedLife va avea în portofoiu 17 achiziţii, fiind, probabil, operatorul medical cu cea mai mare expertiză de cumpărare şi integrare a unui grup sau firme medicale.
În paralel cu programul de achiziţii, compania şi-a întărit poziţia de lider în zona Transilvaniei, deschizând o nouă hyperclinică şi un nou laborator în Braşov. Prin inaugurarea acestor unităţi şi mutarea serviciilor de ambulatoriu în noul spaţiu, Spitalul MedLife Braşov şi-a extins numărul de paturi, în regim de spitalizare de zi.
Proiectele de tip green field vor continua să se dezvolte, compania având ca obiectiv în perioada următoare, şi prezenţa cu unităţi proprii în Brăila şi Oradea.
Ca urmare a deciziei acţionarilor din cadrul ultimei reuniuni AGA, MedLife urmează să atragă o finaţare prin majorarea capitalului social şi emiterea de obligaţiuni pentru achiziţii şi dezvoltarea companiei.
„Avem toate premisele pentru a urma planurile de dezvoltare şi extindere şi, implicit pentru a ne îndeplini angajamentul faţă de investitorii noştri şi le mulţumim pe această cale pentru faptul că au încredere în strategia companiei şi în capacitatea noastră de implementare” a mai spus Mihai Marcu.
MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, una dintre marile companii private de sănătate din Europa Centrală şi
Acţiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti, Categoria Premium, având simbolul de tranzacţionare ″M″.
Începând cu 2009, MedLife a deschis sau a achiziţionat 83 de unităţi medicale. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze si să gestioneze aceste oportunităţi de creştere, dobândind cunoştinţe şi experienţă valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro