PNL - soluţia pentru eliminarea pensiilor speciale, abrogarea capitolului din Statut
Singura soluţie pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor o reprezintă abrogarea articolului 11 din statutul senatorilor şi deputaţilor şi nu există o altă soluţie care să rezolve pe deplin întreaga problemă, afirmă liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.
„Din punct de vedere al Partidului Naţional Liberal, singura soluţie pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor o reprezintă abrogarea articolului 11 din statutul senatorilor şi deputaţilor şi nu există o altă soluţie care să rezolve pe deplin întreaga problemă. În altă ordine de idei, astăzi, am depus, la primele ore ale dimineţii, o solicitare ce convocare a birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în care solicităm, în procedură de urgentă, convocarea BPR pentru ora 10.00. Aşteptăm ca BPR-ul să trimită la Comisia de statut proiectul de lege al Partidului Naţional Liberal, care este blocat din luna iunie de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, pentru a fi dezbătut şi votat astăzi în Plen”, spune Florin Roman.
El afirmă că Partidul Naţional Liberal a depus această iniţiativă legislativă, la începutul acestui an, dar iniţiativa ”este blocată de către domnul Ciolacu şi PSD, la nivelul Biroului Permanent”.
„Rugăm şi solicităm tuturor partidelor parlamentare, să susţină solicitarea PNL şi să dăm un vot în Comisia de statut şi în plen, pentru proiectul de lege care abrogă capitolul 11, cel care în articolele 49 şi 50 face referire la acordarea indemnizaţiilor pentru limită de vârstă pentru parlamentari”, adaugă liderul deputaţilor liberali.
El precizează că legea prevede clar în ce fel se poate renunţa la pensiile speciale ale parlamentarilor.
„Sunt doar trei situaţii. Prima situaţie este cea de condamnare penală, moment în care parlamentarul respectiv nu mai are dreptul la pensie specială. A doua situaţie, explicită, este renunţarea prin cerere scrisă, venită din partea parlamentarului. Şi trei, abrogarea”, mai spune Roman.
El menţionează că liberalii susţin abrogarea în integralitate a acestui capitol.
„Am văzut în aceste zile o atitudine a vechii clase politice reprezentată de domnul Ciolacu şi de domnul Dragnea, practic, asistăm la o reacţie la indigo a ceea ce s-a întâmplat în 2016, când domnul Ciolacu şi domnul Dragnea au jucat o mare cacialma. Şi-au depus în data de 19 demisiile însă, acestea nu au fost finalizate, conform statutului, cu vot în plen ci doar cu un memorandum la nivelul Biroului Permanent. Acest memorandum este insuficient pentru a finaliza procedura parlamentară prin demisie”, conchide Florin Roman.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro