Am văzut, pe rând, renunţarea la proiectul noii legi a sănătăţii şi înscăunarea lui Raed Arafat, amânarea bruscă a taxei auto, amânarea concedierilor planificate de la CFR, înlocuirea intempestivă a lui Teodor Baconsky cu Cristian Diaconescu, demisia lui Iulian Urban din PDL, recunoaşterea de către preşedintele Traian Băsescu a erorilor de comunicare cu "o parte a populaţiei" şi chiar lăsarea deschisă de către şeful statului a posibilităţii de demisie sau a unui referendum care să verifice gradul de încredere de care se mai bucură.

Protestele populare i-au dat însă preşedintelui pe tavă şi un argument proaspăt de a-şi urma propria agendă, începând cu dorinţa sa de a se răfui cu un PDL tot mai ostil şi trecând prin revizuirea Constituţiei, motivată de rezultatul uitat al referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari.

Scenarii vehiculate în aceste zile spun că o revizuire rapidă a Constituţiei, printr-un referendum organizat la vară (odată cu localele?), ar permite ca în toamnă să aibă loc şi alegeri prezidenţiale în paralel cu cele parlamentare (dacă republica prezidenţială va fi schimbată cu una semiprezidenţială), asigurând astfel o ieşire din scenă cu fruntea sus a preşedintelui, mulţumit că-şi va fi promovat visul de reformă a statului.

Din acest punct de vedere, decizia Curţii Constituţionale contra comasării alegerilor devine un avantaj, nu o înfrângere pentru Traian Băsescu.