Poveste impresionantă: o fetiţă din România abandonată la naştere a devenit campioană mondială la gimnastică aerobică
Abandonată de familie la naştere şi singură pe lume Miruna Iordache a ajuns în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, fiind data apoi înspre creştere unei asistente maternale unde avea să rămână până la vârsta de şase ani. Ulterior, bursiera Fundaţiei Ciprian Marica avea să schimbe din nou familia şi domiciliul, de ea având grijă din acel moment o altă asistentă maternală, Maria Didin.
Maria împreună cu soţul său Anton au ajutat-o pe Miruna să depăşească şocul mutării şi cu răbdare şi înţelepciune au îndrumat-o pe micuţa care se rostogolea în sufrageria lor pe podea către gimnastică. În decurs de doar trei ani Miruna Iordache a obţinut 21 de medalii, dintre care 17 de aur, 3 de argint şi 1 de bronz, la cele mai importante competiţii din ţară şi din străinătate.
Datorită unui copil abandonat la naştere imnul României a fost auzit şi aplaudat la competiţiile mondiale de gimnastică aerobică.
Cea mai recentă competiţie la care Miruna a participat, „Cupa Cetăţii Deva”, i-a îmbogăţit palmaresul cu încă două medalii.
Gimnasta noastră a câştigat aur la proba individuală şi argintul la proba de grup, fetiţa fiind nevoită să înlocuiască o colegă la proba de grup cu o saptămână înainte de concurs.
„Miruna Iordache este un copil incredibil de talentat. Şi este dovada vie că prin îndrumarea noastră orice copil poate ajunge să exceleze într-un domeniu sau altul. Mă bucur că o pot ajuta să-şi îndeplinească visul şi sper ca prin proiectul Laborator Vocaţional să pot contribui şi la descoperirea şi îndrumarea altor copii la fel de valoroşi”. – Ciprian Marica
Miruna a reuşit performanţa ca în decurs de trei ani să câştige 21 de medalii (17 medalii de aur, 3 de argint şi 1 de bronz). Este înscrisă din februarie 2013 la Clubul sportiv „Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport”, la secţia de gimnastică aerobică. Face parte din grupul de cinci şi trio al Clubului sportiv dar concurează şi individual în diferite competiţii naţionale şi internaţionale.
Printre realizările Mirunei se numără Cupa Iaşiului, ediţia 2013, unde a luat locul întâi. La ediţia din 2015 a acestei competiţii naţionale de gimnastică aerobică, Miruna s-a evidenţiat la probele de individual şi trio feminin, obţinând medalia de argint la ambele categorii.
Anul 2014 i-a adus Mirunei doar medalii de aur, la competiţii precum Campionatul Naţional de Gimnastică Aerobică, unde a urcat pe prima poziţie a podiumului la proba de trio, Cupa Cetăţii Deva, competiţia de gimnastică ritmică şi aerobică „Memorialul Ileana Sima”, unde a câştigat aurul la probele de grup, precum şi Cupa Mondială şi „Open Cup”, desfăşurate în Bulgaria, la Borovets, unde Miruna a obţinut două medalii de aur, prin succesul obţinut la probele de grup (categoria 9 – 11 ani) – şi trio, la capătul unor evoluţii cu care a cucerit nu numai publicul, dar şi aprecierile unanime ale juriului.
Anul 2015 i-a mai adus o medalie de aur şi una de argint la Campionatul Naţional de Gimnastică.
Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro