Premieră la Iaşi: O mamă cu COVID-19 a născut 4 copii sănătoşi
O femeie de 37 de ani, care avea COVID-19, a născut la Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Elena Doamna” din Iaşi patru băieţi care sunt perfect sănătoşi. Cazul reprezintă o premieră pentru medicina din România.
Echipa medicală a Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Elena Doamna” din Iaşi a ajutat, marţi, o femeie de 37 de ani, pozitivă la virusul SARS-CoV-2, să aducă pe lume patru copii. Toţi sunt sănătoşi.
„Echipa medicală a rezolvat un caz în premieră pentru România, cel al unei paciente de 37 de ani, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă. Pacienta prezenta infecţie cu SARS - CoV- 2, cu trombocitopenie, cât şi defect septal atrial operat în antecedente. Echipa de medici obstetricieni, anestezişti şi neonatologi au extras prin operaţie cezariană 4 copii de sex masculin cu greutăţi între 1400 şi 1800 de grame, care s-au adaptat bine la viaţa extrauterină”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Spitalului, într-un comunicat de presă.
Proaspăta mămică este în stare stabilă, iar copiii sunt perfect sănătoşi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro