Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a câştigat marţi procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care îl declarase în conflict de interese şi în incopatibilitate

Autor: Laura Buciu Postat la 22 octombrie 2024 13 afişări

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a câştigat marţi procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care îl declarase în conflict de interese şi în incopatibilitate. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este definitivă.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a câştigat marţi procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care îl declarase în conflict de interese şi în incopatibilitate

ÎCCJ a decis cu unanimitate să respingă cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, ca nefondată.

De asemenea, a respins excepţia lipsei de interes a recursului incident, ca nefondată.

Cu majoritate, instanţa a decis să respingă recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile din data de 21 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.

„Cu unanimitate: respinge recursul incident declarat de recurentul-reclamant Dan Nicuşor Daniel împotriva Sentinţei civile nr. 1414 din data de 21 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat”, potrivit ÎCCJ.

Decizia este definitivă.

O judecătoare, V. Dumitrache, a avut opinie separată, în sensul admiterii recursului principal declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 1414 din data de 21 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, casării în parte a sentinţei recurate şi respingerii cererii de chemare în judecată formulate iniţial, ca nefondată.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul, Prefectura şi Curtea de Conturi în luna februarie 2023 privind situaţia de incompatibilitate şi conflict de interese în care s-ar fi aflat primarului Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan. Într-un comunicat, ANI transmitea că în perioada mandatului de primar general, Nicuşor Dan ar fi deţinut şi alte funcţii de conducere în patru instituţii sau servicii, fără mandat de reprezentare, încălcând astfel legea privind incompatibilităţile. Nicuşor Dan ar fi deţinut funcţii simultan în Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administraţia Străzilor Bucureşti, ALPAB şi Centrul Cultural Expo Arte.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
primar,
ani,
proces

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.