Primarul Sectorului 6: Situaţia RADET, inacceptabilă. Zeci de mii de bucureşteni stau în frig în case
Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a transmis, sâmbătă, că situaţia RADET a devenit "inacceptabilă" în Bucureşti, precizând că zeci de mii de bucureşteni din cartierele Drumul Taberei, Militari, Crângaşi şi Ghencea stau în frig în case.
”În fiecare zi cei de la RADET sunt chemaţi la intervenţii în Sectorul 6. Lucrările se desfăşoară greoi şi sunt multe situaţii în care autoritatea locală este nevoită să acţioneze de urgenţă pentru a proteja cetăţenii de posibilele pericole pe care le prezintă lucrările din teren. Am primit sute de mesaje pe care le-am redirecţionat şi care nu suportă amânare. Familii cu copii mici stau în case sub limita de confort acceptabilă, aceasta este o stare de fapt creată de o gestionare ineficientă a situaţiei. Primăria Municipiului Bucureşti trebuie să acţioneze conform unul plan concret de măsuri de investiţii în această regie pe care o administrează. Situaţia a devenit inacceptabilă şi solicit intervenţia de urgenţă la toate avariile anunţate”, a transmis Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6, potrivit unui comunicat de presă.
Conform Legii energiei termice 325/2006, furnizorii trebuie să asigure minimum 20 de grade în apartament. În perioada avariilor, oamenii au costuri suplimentare din cauza folosirii metodelor alternative de încălzire (calorifer în priză, dau drumul la aragaz). Furnizorul, în acest caz, RADET este obligat să acopere costurile suplimentare prin reducerile aplicate în facturile emise, potrivit sursei citate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro