Primele rezultate ale alegerilor prezidenţiale 2025. Nicuşor Dan îl întrece pe Crin Antonescu şi trece pe locul doi, pentru a intra în finală cu George Simion

Autor: Cosmin Pirv, Ziarul Financiar Postat la 05 mai 2025 234 afişări

UPDATE 00:45 Crin Antonescu şi-a recunoscut înfrângerea, deşi mai erau jumătate de milion de voturi de numărat. 

UPDATE 00:28. Nicuşor Dan îl întrece pe Crin Antonescu şi trece pe locul doi, pentru a intra în finală cu George Simion. UPDATE 23:57. 

Finish dramatic pentru intrarea în turul 2 între Crin Antonescu şi Nicuşor Dan. Diferenţa va fi mai mică de 10.000 de voturi. Aproape de ora 00:00, diferenţa era de 49.000 de voturi în favoarea lui Antonescu, dar Nicuşor Dan continuă să recupereze. Aşa cum arată datele, diferenţa dintre cei doi, va fi în intervalul 10-20.000 de voturi. 

UPDATE 23:30. Rezultate după numărarea a 91,72% din secţiile de votare, adică 80,8% din voturi: George Simion continuă să conducă detaşat cu 40%, Crin Antonescu are 21,08% şi Nicuşor Dan 19,65%. Diferenţa dintre Crin Antonescu şi Nicuşor Dan se reduce la 100.000 de voturi

 

UPDATE 22:49. 

 

UPDATE 22:38.

Sondaj Știu

Ești de acord ca viitorul Președinte să dizolve Parlamentul, pentru a reflecta voința de acum a electoratului?

Sunt de acord cu termenii si conditiile

 

Sondaj Avangarde, exit poll ora 21:00. 

George Simion 31,1%

Crin Antonescu 24,5%

Nicuşor Dan 24,5% 

 

UPDATE 22:08. 

 

Primele rezultate parţiale, după numărarea a 20% din secţiile de votare. George Simion are 44% din voturi, Crin Antonescu 25%, Victor Ponta are 14,31%, iar Nicuşor Dan are 11,85%. 


Primele rezultate ale alegerilor prezidenţiale 2025. Exit Poll pe sondaje de la ora 19:00, fără diaspora. 

La ora 21:00, televiziunile au dat primele exit poll-uri, valabile pentru votul de până în ora 19:00. 

EXIT POLL  AVANGARDE

George Simion - 30%

Crin Antonescu - 23%

Nicuşor Dan - 23%  

Victor Ponta - 15% 

Elena Lasconi - 4% 

 

SONDAJ CURS: 

George Simion - 33,1%

Crin Antonescu - 22,9%

Nicuşor Dan - 20,9%  

Victor Ponta - 14,7%

Elena Lasconi - 4,4%

 

EXIT POLL SOCIOPOL 

George Simion - 35%

Nicuşor Dan - 20%

Crin Antonescu - 20%

Victor Ponta - 19%

Elena Lasconi - 3% 

 

Peste 53% prezenţă la vot. 9.571.391 de persoane au ieşit la vot în România. Prezenţă masivă la vot în diaspora. 


UPDATE ora 20:00. 9 milioane de români au votat până la ora 20, prezenţa abia a depăşit 50% din numărul total de alegători


La ora 19:20, prezenţa la vot era de 48%, cu peste 8,66 milioane de români care s-au prezentat la urne. Dintre aceştia, 7,75 milioane în ţară şi 908.312 în diaspora


UPDATE ora 18:30. 

La ora 18.30, s-a înregistrat o prezenţă de 8.138.158 de oameni. Acest lucru reprezintă un procent de 45,24%.

Cea mai mică prezenţă este în judeţele Vaslui, Satu Mare şi Covasna. Cea mai mare prezenţă se păstrează în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Argeş.

 

UPDATEA ora 18:00. Peste 7,8 milioane de români au votat, adică aproape 44% dintre totalul de votanţi, cu aproape jumătate de milion mai puţin decât la aceeaşi oră în noiembrie 2024.  

 

Prezenţa la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2025 a depăşit 40%, puţin după ora 17.00. Datele includ şi voturile din diaspora, potrivit informaţiilor oficiale.

Din totalul de 17.988.031 cetăţeni înscrişi pe listele permanente, au votat până acum 7.198.656, dintre care 4.390.352 în mediul urban şi 2.808.304 în mediul rural.

Fără a lua în considerare voturile din diaspora, prezenţa la urne este de 35,55 %, cu 6.394.587 de voturi înregistrate.

Procesul de votare se va încheia la ora 21:00, dar există posibilitatea prelungirii programului până la ora 23:59 pentru alegătorii care, la ora 21:00, se află deja în incinta secţiei de votare sau la rând în exteriorul acesteia.

În diaspora, secţiile de votare sunt deschise începând cu ora locală 7:00 şi vor funcţiona până la ora locală 21:00, fără a depăşi ora 21:00 a României. Şi în acest caz, există posibilitatea prelungirii programului conform prevederilor legale.


UPDATE: Prezenţa la vot în jurul orei 14:00 era de aproape 30. Peste 5,3 milioane de oameni au votat. 

 

Prezenta la vot este redusă în judeţele din estul, nordul şi centrul României. În schimb, în Muntenia se înregistrează o prezenţă peste media naţională.

Conform statisticii, prezenţa la vot în România, duminică, în jurul orei 13.00, era de aproape 26%.

Cei mai puţini români s-au prezentat la urne în judeţele Vaslui, Satu Mare şi Covasna. Acolo, procentele privind prezenţa la vot erau între 16% şi 18%.

O prezenţă scăzută la vot este şi în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Harghita. La polul opus sunt Ilfov (30,6%), Argeş, Giurgiu. Constanţa şi Prahova.


Prezenţa la vot la ora 11.00. 14,35%, cu 3% mai mare decât în 2024. Care sunt judeţele cu cea mai mare prezenţă

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale era la ora 11.00 de 14,35%. Ilfov, Olt şi Teleorman sunt judeţele cu cea mia mare prezenţă la vot.

Potrivit site-ului AEP, au votat până la ora 11.00 peste 2,5 milioane de alegători, dintre care peste 450.000 în străinătate.

Cea mai mare prezenţă la vot în ţară s-a înregistrat în Ilfov, 15.99%, urmat de judeţele Olt cu 15,32% şi Teleorman cu 15,25%.

De cealaltă parte, prezenţe de sub 9% s-au înregistrat în trei judeţe: Covasna-8,67%, Satu Mare-8,25% şi Vaslui-8,69%.


Elena Lasconi a votat la secţia de votare Colegiul tehnic „Mihai Bravu” din Capitală, alături de soţul său.

„Am votat cu gândul şi cu credinţa că nu ne vor mai face planurile cei din sistem, cu gândul şi credinţa că românii au în sfârşit ocazia să reseteze sistemul, cu gândul şi cu credinţa că în ţara asta nu vom mai avea copii care să se culce flămânzi, cu credinţa că nicio femeie care are îndrăzneala să se apere sau să spună răspicat ceva nu va mai fi catalogată drept isterică, cu gândul că oameni de bună credinţă din ţara asta vor vedea că hoţii şi corupţii vor ajunge la puşcărie şi că vor plăti tot ce au furat din buzunarele românilor”, a declarat Lasconi.

Ea a adăugat că votează „cu credinţa că astăzi se va face dreptate, pentru că am curaj să fac dreptate, pentru că ştiu că la fel ca şi mine există români care cred că în sfârşit în ţara asta o să se facă dreptate”.

„Am votat cu credinţa că familiilor celor care nu au răspuns încă, a celor care au murit la revoluţie, li se va face dreptate”, a încheiat candidata.


Crin Antonescu a declarat, la ieşirea de la urne, că a votat pentru „o Românie unită, o Românie puternică, pentru o Românie demnă”.

Întrebat dacă a fost o campanie grea, Antonescu a răspuns că a fost mai degrabă lungă: „nu mă refer strict la cele 30 de zile calendaristice, ci la toată istoria şi la toată încărcătura psihologică”.

Crin Antonescu a mers la urne alături de soţia sa şi de fiică şi a răspuns în engleză inclusiv jurnaliştilor străini.

Candidatul coaliţiei a adăugat că după primele indicii „avem o prezenţă masivă, poate chiar record”: „e un lucru important pentru legitimitatea alegerilor”.


Nicuşor Dan: Am votat pentru oamenii tăcuţi, cinstiţi, muncitori, pe care nu i-a reprezentat nimeni

„Am votat pentru mulţi oameni tăcuţi, cinstiţi, muncitori, pe care nu i-a reprezentat nimeni până azi”, a declarat duminică, după ce a votat, candidatul independent la prezidenţiale Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan a votat la o secţie de votare din Capitală, alături de soţia sa.

„Am votat pentru mulţi oameni tăcuţi, cinstiţi, muncitori, pe care nu i-a reprezentat nimeni până azi. Am votat pentru speranţă şi pentru un nou început pentru România”, a declarat Dan.

El a adăugat că a votat cu realism „pentru că România trăieşte un moment dificil şi nu ne putem aştepta ca cei care au dus România în groapă începând din 19 mai să o scoată”.

„Am votat pentru dreptate şi pentru acel candidat care să poată face dreptate pentru România. (...) Vreau să mulţumesc românilor din diaspora care au votat în număr mare. Îi încurajez să o facă în continuare”, a mai spus candidatul.


Peste un milion de români au votat la alegerile prezidenţiale până duminică dimineaţa, în jurul orei 8.40.

Potrivit site-ului AEP, duminică dimineaţa, în jurul orei 8.40, erau înregistrate peste 602.000 de voturi în ţară şi peste 407.000 în străinătate.

La nivel naţional sunt organizate 18.979 de secţii de votare.

Procesul de votare se încheie la ora 21.00, dar există posibilitatea prelungirii până la ora 23.59 pentru cetăţenii care, la ora 21.00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot.

Duminică, votarea în afara ţării va începe la ora locală 7.00 şi se va încheia la ora locală 21.00, fără a depăşi ora 21.00 a României, cu posibilitatea de prelungire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În străinătate, sunt organizate 965 de secţii de votare.


Bolojan, îndemn la vot:  E o perioadă complicată, iar vremurile liniştite au apus

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a îndemnat duminică pe români să meargă la vot. „E o perioadă complicată, iar vremurile liniştite au apus”, a spus el.

„De ce sunt alegeri importante? E o perioadă complicată, iar vremurile liniştite au apus. Preşedintele României va da direcţiile importante ale politicii noastre externe şi a celei de apărare. De acestea va depinde siguranţa ţării noastre şi faptul că vom rămâne o ţară de încredere. În plan intern, preşedintele va trebui să colaboreze cu majoritatea parlamentară, cu guvernul, pentru a reconstrui încrederea, pentru a reforma statul şi pentru a crea oportunităţi şi dezvoltare pentru români”, a declarat Ilie Bolojan.

Acesta i-a îndemnat pe români să iasă la vot şi să voteze aşa cum le dictează conştiinţa.

„Din aceste motive, fiecare cetăţean responsabil care se prezintă la vot poate face istorie pentru România. Şi îndemnul meu pentru toţi cetăţenii României este să se prezinte la vot, indiferent de opţiunea pe care o au. Votaţi aşa cum vă dictează conştiinţa”, a adăugat el.


George Simion: Suntem aici cu o singură dorinţă. Să facem dreptate pentru România

„Suntem aici cu o singură dorinţă. Să facem dreptate pentru România”, a declarat duminică, după ce a votat, candidatul AUR la prezidenţiale George Simion.

George Simion a votat la o secţie de votare din Mogoşoaia, împreună cu Călin Georgescu.

„Am votat cu Călin Georgescu. Suntem aici cu o singură misiune: revenirea la ordinea constituţională, revenirea la democraţie. Nu am niciun alt obiectiv decât locul 1 pentru poporul român, în slujba căruia mă aflu. Suntem aici cu poporul şi pentru poporul român”, a spus Simion.

„Suntem aici cu o singură dorinţă. Să facem dreptate pentru România”, a adăugat el.


Georgescu: Nu sunt aici pentru a recunoaşte o fraudă, precum aceste alegeri

Călin Georgescu a votat duminică dimineaţa la o secţie de votare din Mogoşoaia, unde a fost însoţit de George Simion. „Nu sunt aici pentru a recunoaşte o fraudă, precum aceste alegeri”, a spus Geoergescu.

„Nu sunt aici pentru a recunoaşte o fraudă, precum aceste alegeri, o fraudă pusă la cale de cei care au făcut din viclenie unica politică de stat. Dar sunt aici pentru a recunoaşte puterea democraţiei, puterea votului, care sperie sistemul, care îngrozeşte sistemul. Sunt aici pentru interesul poporului român, pentru demnitatea lui, pentru măreţia lui, pentru nobleţea lui, pentru că destinul şi drepturile naţiunii române sunt veşnice”, a declarat Călin Geoergescu.

El a spus că „România s-a trezit”.

„De aceea a venit vremea să ne luăm ţara înapoi şi, sigur, eliberată de ciocoi şi turul 2 înapoi”, a adăugat el.


Peste 300.000 de români au votat în ţară, duminică, în prima oră de la deschiderea secţiilor de votare.

Potrivit AEP, până la ora 8.00, au fost 307.195 de votanţi, prezenţa fiind de 1,71%.

La nivel naţional sunt organizate 18.979 de secţii de votare.

Procesul de votare se încheie la ora 21.00, dar există posibilitatea prelungirii până la ora 23.59 pentru cetăţenii care, la ora 21.00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot.

Duminică, votarea în afara ţării va începe la ora locală 7.00 şi se va încheia la ora locală 21.00, fără a depăşi ora 21.00 a României, cu posibilitatea de prelungire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În străinătate, sunt organizate 965 de secţii de votare.


Peste 400.000 de români din străinătate au votat până duminică dimineaţa la alegerile prezidenţiale.

Potrivit AEP, până duminică, la ora 7.00, 402.666 români din străinătate au votat.

Dintre aceştia, 398.560 au votat pe liste sumplimentare, iar 4.106 pe liste de corespondenţă.

Cele mai mari prezenţe la vot se înregistrează în Italia, Spania, Marea Britanie şi Germania.

Votul în străinătate a început vineri şi se va încheia duminică la ora locală 21.00, fără a depăşi ora 21.00 a României, cu posibilitatea de prelungire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


La ora 7.00 s-au deschis în ţară secţiile de votare pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale. Românii pot vota până la ora 21.00, dar procesul poate fi prelungit în anumite situaţii, prevăzute de lege.

Procesul de vot a început duminică la ora 7.00, când în întreaga ţară s-au deschis secţiile de vot.

La nivel naţional sunt organizate 18.979 de secţii de votare.

Procesul de votare se încheie la ora 21.00, dar există posibilitatea prelungirii până la ora 23.59 pentru cetăţenii care, la ora 21.00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot.

Duminică, votarea în afara ţării va începe la ora locală 7.00 şi se va încheia la ora locală 21.00, fără a depăşi ora 21.00 a României, cu posibilitatea de prelungire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În străinătate, sunt organizate 965 de secţii de votare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
alegeri prezidenţiale,
secţii,
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori