PSD: Interesul lui Cîţu pentru acapararea PNL, mai presus de imaginea României şi de aprobarea PNRR

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 14 iulie 2021 29 afişări

Eurodeputaţii PSD cer Guvernului Cîţu „să se reconecteze urgent la agenda cetăţeanului sau să demisioneze de îndată”, în contextul în care România a lipsit de la ECOFIN, for care va aproba inclusiv PNRR-ul ţării noastre, „premierul fiind ocupat să cumpere voturi pentru Congresul PNL”.

PSD: Interesul lui Cîţu pentru acapararea PNL, mai presus de imaginea României şi de aprobarea PNRR

„Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Portugalia, Slovacia şi Spania sunt ţările care au de ieri aprobarea ECOFIN (Consiliul miniştrilor de Finanţe - n.r.) pentru a primi finanţare pentru planurile individuale de redresare şi rezilienţă, în timp ce imaginea României şi viitorul cetăţenilor noştri sunt jucate la ruletă de cel care ar trebui să fie premier şi ministru interimar de Finanţe. Florin Cîţu însă îmbracă haina de prim ministru doar pentru a face rectificarea bugetară conform intereselor candidatului la preşedinţia PNL. Îi reamintim că în timp ce domnia sa era ocupat cu primarii PNL din Teleorman, scaunul ţării noastre la Consiliul miniştrilor de Finanţe a fost precum buzunarul românilor în timpul acestei guvernări: gol”, susţin eurodeputaţii social-democraţi.

Delegaţia PSD din Parlamentul European solicită premierului să dea urgent explicaţii pentru „absenţa ruşinoasă” a României de la ECOFIN, dar şi în legătură cu stadiul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Banii din PNRR şi cei din bugetul de stat sunt ai românilor, nu ai unui partid sau ai unor filiale care decid să sprijine un candidat sau altul la şefia PNL. Mai mult, imaginea României şi apărarea intereselor naţionale nu pot fi puse la îndoială doar pentru că premierul este ocupat cu o campanile electoral în propriul partid, folosind resursele şi instituţiile statului român. Rectificarea bugetară trebuie să respecte un algoritm matematic echitabil pentru toate comunităţile locale din România, iar PNRR trebuie să fie prioritate absolută pentru guvernarea de dreapta. Din păcate, a trebuit să fie revocat ministrul Finanţelor ca să aflăm că Executivul a cerut oficial o nouă amânare a depunerii PNRR, încă din 15 iunie, dar nimeni din actuala Coaliţie nu a comunicat nimic opiniei publice. Domnule Florin Cîţu, guvernaţi sau plecaţi!”, arată reprezentanţii Delegaţiei Române S&D.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
psd,
cîţu,
pnrr

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.