Raed Arafat, despre pacienţii în stare gravă care refuză internarea: Se autocondamnă la moarte
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, spune că cei care refuză internarea, deşi sunt în stare gravă, cu COVID-19, se autocondamnă la moarte, pentru că singura lor şansă este tratamentul.
Raed Arafat vaccinează, duminică, la palatul Copiilor, din Bucureşti, unde numărul celor care vin să se imunizeze este foarte mare.
„Cred că ce vedem astăzi este un lucru extrem de bun. Le mulţumesc celor care vin să se vaccineze, nu numai aici, ci peste tot în ţară. S-a dovedit că chiar dacă suntem într-o situaţie destul de critică, oamenii au înţeles şi vin la vaccinare. Deja suntem la peste 80.000 pe zi, ajungem la 90.000 pe zi. Este foarte bine şi cu toţii avem datoria să facem acest lucru şi să ne implicăm: medici de familie, persoane nevaccinate încă, persoanele care au dubii să pună întrebări, să le răspundem de ce este bine să se vaccineze. Important e că asta este unica soluţie ca să nu se mai repete situaţia în care ne aflăm acum, unica soluţie pentru a preveni astfel de situaţii şi de a se proteja fiecare pentru viaţa lui şi a celor din jurul lor”, a spus dr. Arafat.
El a spus că le recomandă celor indecişi să vină să se vaccineze, pentru că vaccinarea este soluţia optimă de prevenire şi de a evita să ajungă pe un pat de terapie intensivă sau să îşi piardă.
„Restricţiile sunt impuse pentru că până acum nu ne-am vaccinat destui”, a precizat Raed Arafat.
Şeful DSU a fost întrebat despre persoanele care ajung în stare gravă şi care refuză internarea în spital.
„Înseamnă că se autocondamnă dacă sunt în stare gravă şi încă ascultă aceste sfaturi de a nu se interna, de a nu primi tratamentele însemană că se condamnă singuri la moarte, nu la altceva, pentru că dacă eşti în stare gravă trebuie să ajungi la spital, chiar înainte să ajungi în stare gravă. Dacă eşti deja în stare gravă, unica şansă a ta este în spital”, a mai spus Arafat.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro