Ramona Mănescu: România este pregătită să intre în Schengen, există state care blochează acest lucru

Autor: Cosmin Vaideanu Postat la 29 martie 2015 57 afişări

Europarlamentarul Ramona Mănescu susţine că România este pregătită să intre în Schengen, însă există state care blochează acest lucru, pentru că ”interesele lor nu sunt suficient de bine reprezentate cu România în Schengen”, dând ca exemplu Olanda, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ramona Mănescu a fost întrebată, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, când va intra România în spaţiul Schengen, ea răspunzând că europarlamentarii fac toate demersurile pentru ca România şi Bulgaria să intre în Schengen.

“Europarlamentarii fac toate demersurile care pot fi făcute în Parlament ca România şi Bulgaria să intre în Schengen, pentru că suntem cuplaţi, nu ne putem decupla, asta este foarte clar. Parlamentul a decis deja de două ori până acum că România este pregătită să intre în Schengen printr-o decizie, printr-un vot în plen, Comisia Europeană de fiecare dată a dat acelaşi răspuns, România este pregătită să intre în Schengen. Există încă state care blochează intrarea României în Schengen nu pentru că România nu ar fi pregătită, ci pentru că interesele lor nu sunt suficient de bine reprezentate cu România în Schengen”, a spus Mănescu.

Ea a dat ca exemplu Olanda, ţară care opune intrării României în Schengen.

“Am văzut reacţiile Olandei. Sunt foarte agresivi olandezii în momentul acesta, nu pentru că nu suntem noi pregătiţi, ci pentru că nu le servim lor ceea ce vor de la noi. E un fel de târguială, sper să nu cedăm pentru că nu mi se pare normal, suntem membri cu drepturi depline avem şi drepturi, nu doar obligaţii, şi trebuie să înţeleagă şi olandezii acest lucru. (...) Facem lobby în Parlamentul European pentru că mi se pare absolut nefiresc şi este o încălcare gravă a dreptului pe care statul român îl are ca membru al Uniunii, al acordurilor pentru că se invocă anumite aspecte care nu au nicio legătură cu Schengen. Facem lobby pentru că nu avem de ce să fim călcaţi în picioare şi trataţi ca stat de mâna a doua. (...) Putem discuta, putem negocia, putem face compromisuri până în momentul în care mie îmi sunt încălcate drepturile. În momentul în care sunt considerat un stat care are doar obligaţii şi care trebuie doar să se supună, nu mai am ce discuta şi nu mai am ce negocia. Deci nu poţi să negociezi în genunchi şi nu poţi să accepţi sclavagism modern sau colonialism moderm”, a mai afirmat Ramona Mănescu.

Europarlamentul a susţinut, duminică, o conferinţă de presă la sediul PNL Constanţa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RAMONA MĂNESCU,
SCHENGEN,
/actualitate/ramona-manescu-romania-este-pregatita-sa-intre-in-schengen-exista-state-care-blocheaza-acest-lucru-14078925
14078925
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.