RAPORT: 69% din populaţia lumii consideră că interacţiunile faţă în faţă sunt înlocuite cu cele electronice

Autor: Diana Pârvulescu Postat la 15 aprilie 2015 88 afişări

Aproape şapte din zece persoane la nivel mondial, adică 69%, consideră că interacţiunile faţă în faţă sunt înlocuite cu cele electronice, se arată într-un nou raport publicat de Nielsen, intitulat "Războiul ecranelor: Bătălia pentru vizibilitate într-o lume a TV-ului omniprezent".

Studiul "Screen Wars: The Battle for Eye Space in a TV-Everywhere World/ Războiul ecranelor: Bătălia pentru vizibilitate într-o lume a TV-ului omniprezent" examinează rapida dezvoltare globală a domeniului video digital şi arată modul în care consumatorii îşi adaptează preferinţele de vizionare la o nouă realitate, în care trei sferturi dintre ei se bucură de libertatea de a fi conectaţi oriunde, oricând.

În timp ce televizorul este încă ecranul preferat pentru vizionarea majorităţii formatelor de conţinut video, proliferarea instrumentelor digitale şi interacţiunea cu social-media înclină balanţa de la furnizor către consumator, potrivit studiului remis MEDIAFAX.

Studiul "The Nielsen Global Digital Landscape" a apelat la 30.000 de respondenţi online din 60 de ţări pentru a înţelege modul în care schimbările din peisajul digital afectează maniera, locul şi motivele pentru care oamenii urmăresc programele video. Programele video au fost definite ca orice tip de conţinut - cum ar fi TV, programe prin cablu, filme profesionale şi conţinut generat de consumatori - care este urmărit pe televizor, computer şi dispozitive mobile precum telefon, tabletă, e-reader. Studiul examinează, de asemenea, preferinţele de consum pentru programarea vizionărilor, incluzând instrumente care sunt cele mai utilizate pentru anumite genuri şi cele care sunt preferate pentru a urmări programe video acasă şi în deplasare.

La nivel global, mai mult de jumătate dintre respondenţi (55%) spun că programele video sunt o parte importantă a vieţii lor, însă, atunci când vine vorba despre cum le place să îşi urmărească programele, mărimea chiar contează. Majoritatea (63%) consideră că mai mare este mai bine în ce priveşte ecranul, dar, în acelaşi timp, apreciază comoditatea şi flexibilitatea dispozitivelor mobile. Aproape şase din 10 respondenţi (59%) consideră că programele video urmărite pe mobilele lor sunt convenabile. În plus, mai mult de jumătate (53%) spun că o tabletă este la fel de bună ca un PC sau un laptop pentru a urmări programele video.

În România, televizorul este cel mai adesea folosit pentru urmărirea diverselor tipuri de conţinut video, în medie cu peste 5% mai mult decât media europeană. Videoclipurile scurte sunt urmărite cel mai mult pe calculator, televizorul şi telefonul mobil ocupând următoarea poziţie, cu scoruri similare.

Conversaţiile în timp real din social media înlocuiesc întâlnirile fizice în jurul aparatului de cafea pentru o discuţie despre emisiunea favorită de la TV. Emisiunile TV live au devenit un eveniment social ce iese din spaţiul închis al sufrageriilor.

Mai mult de jumătate dintre respondenţi (53%) spun că le place să fie la curent cu emisiunile, pentru a putea participa la conversaţiile din social media, iar aproape jumătate (49%) spun că urmăresc mai multe emisiuni live dacă au o legatură cu social media.

De asemenea, 47% dintre respondenţii la nivel global spun că sunt conectaţi la social media în timp ce urmăresc programele video, iar mai mult de jumătate (58%) caută pe internet în timpul vizionării programelor.

Când vine vorba de consum de conţinut video în timpul întreprinderii altor activităţi, românii au un comportament similar mediei europene. Televizorul este folosit cel mai mult când aceştia sunt singuri acasă, în timpul petrecerii timpului cu familia, al mesei, dar şi al gătitului. Mobilul este folosit cel mai mult în timpul aşteptării la cabinetele medicale, la locul de muncă şi în timpul cumpărăturilor.

Televizorul este dispozitivul cel mai frecvent citat - cu o marjă mare - pentru toate genurile de programe incluse în cercetare. Excepţia se regăseşte în cazul video-urile scurte, de obicei cele mai mici de 10 minute, care au fost menţionate ca fiind cel mai frecvent vizualizate pe calculatoare, telefoane mobile şi tablete. Calculatorul este al doilea cel mai frecvent menţionat dispozitiv de vizionare şi este primul în topul dispozitivelor folosite pentru a viziona conţinut pe termen scurt. O parte mai mică, dar notabilă, dintre respondenţi se uită la materiale video de pe telefonul mobil şi de pe tablete, în timp ce vizionarea de pe e-readere şi/ sau console video nu a câştigat încă avânt.

Televizorul este prima alegere pentru vizualizarea materialelor video pentru toate generaţiile, dar statutul său de lider este cel mai evident în rândul consumatorilor maturi. La nivel global, 91% dintre respondenţii "Generaţiei Tăcute" (65+ ani) spun că se uită la programe video la TV, fiind urmaţi de 84% dintre cei din generaţia Baby Boomer (cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani), 75% din Generaţia X (35-49) şi 62% dintre Mileniali (21-34) şi Generaţia Z (15-20 ani).

Utilizarea calculatorului şi a telefonului mobil, pe de altă parte, este maximă în rândul consumatorilor tineri. Mai mult de patru din 10 respondenţi din Generaţia Z şi Mileniali (42% fiecare) au declarat că se uită la programe video pe calculator, comparativ cu 31% din Generaţia X, 25% dintre respondenţii generaţiei Baby Boom şi 15% dintre respondenţii Generaţiei Tăcute.

În mod similar, o cincime dintre Mileniali şi respondenţii Generaţiei Z (22%, respectiv 20%) au spus că se uită de pe un telefon mobil, comparativ cu 14% din Generaţia X, 6% dintre Baby Boomers şi 2% dintre respondenţii Generaţiei Tăcute. Gradul de utilizare a tabletelor este cel mai mare între Mileniali (16%) şi respondenţii Generaţiei X (15%). Prin comparaţie, 12% dintre respondenţii Generaţiei Z, 8% dintre Baby Boomers şi 4% dintre repondenţii Generatiei Tăcute au precizat că se uită la materiale video de pe tablete.

Rezultatele acestui sondaj se bazează pe informaţiile oferite de respondenţii cu acces la internet din 60 de ţări. Cu toate că studiile online permit o acoperire globală la scală mare, acestea oferă o perspectivă asupra obiceiurilor utilizatorilor de internet şi nu ale întregii populaţii.

În ţările în curs de dezvoltare, unde internetul nu s-a răspândit la potenţial maximum, este posibil ca publicul ţintă al acestui studiu să fie mai tânăr şi cu un statut financiar mai ridicat decât media populaţiei ţării respective.

Nielsen N.V. (NYSE:NLSN) este o companie globală de management al performanţei, ce oferă o înţelegere cuprinzătoare a ceea ce consumatorii vizionează (Watch) şi cumpară (Buy). Divizia de Watch a companiei Nielsen oferă informaţii din media şi publicitate clienţilor săi prin serviciile de Măsurare Totală a Audienţei pentru toate dispozitivele în care este consumat conţinutul. Divizia Buy oferă producătorilor de bunuri de larg consum şi retailerilor singura viziune globală pentru măsurare a performanţei industriei de retail. Prin integrarea informaţiilor din diviziile Watch şi Buy, precum şi a altor surse, Nielsen oferă clienţilor săi atât o măsurare de clasă mondială, cât şi analize care îi ajută la îmbunătăţirea performanţelor. Nielsen, o companie S&P 500, are operaţiuni în peste 100 de ţări care acoperă mai mult de 90% din populaţia întregii lumi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INTERNET,
TELEVIZOR,
/actualitate/raport-69-din-populatia-lumii-considera-ca-interactiunile-fata-in-fata-sunt-inlocuite-cu-cele-electronice-14122878
14122878
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.