Reducerea deficitului bugetar vine cu un preţ. Cât pierde economia pentru fiecare punct procentual de ajustare fiscală? VIDEO
Guvernul României a adoptat recent un pachet amplu de măsuri fiscale pentru 2025, menite să reducă deficitul bugetar, ce include majorarea TVA de la 19% la 21%, creşterea accizelor şi impozitarea suplimentară a pensiilor peste un anumit prag, precum şi îngheţarea salariilor şi pensiilor din sectorul public. Ajustările fiscale planificate de Guvern pentru anul 2025 vor avea un impact semnificativ asupra economiei României, potrivit estimărilor economistului-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru. Acesta a subliniat că fiecare punct procentual de ajustare fiscală determină o scădere a PIB-ului de aproximativ 0,4–0,5 puncte procentuale.
„Potrivit estimărilor, impactul cumulat al unor ajustări fiscal în termeni de deficit, un punct procentual are un impact de 0,4 – 0,5%. Un punct procentual de ajustare aduce o creştere economică mai mica aproximativ cu 0,4 – 0,5 puncte procentuale” a declarat la Ionuţ Dumitru, economist şef al Raiffeisen Bank la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
Pachetul de ajustări fiscale pentru anul în curs, ce include atât măsuri de creştere a veniturilor, cât şi reduceri de cheltuieli, totalizează aproximativ 1,1 puncte procentuale din PIB, a declarat Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank.
Pentru 2026, intensificarea acestor măsuri duce pachetul de ajustări la 3,7% din PIB, ceea ce, potrivit estimărilor sale, va conduce la o scădere a PIB-ului cu circa 0,5 puncte procentuale faţă de un scenariu economic fără aceste intervenţii fiscale. Diferenţa dintre cele două scenarii reflectă impactul direct al consolidării fiscale asupra creşterii economice, ilustrând compromisurile necesare pentru stabilizarea finanţelor publice pe termen mediu.
„Pachetul de ajustări pentru anul acesta, măsurile de venituri şi măsurile de cheltuieli totalizează undeva la 1,1 puncte procentuale. Pentru anul viitor pachetul de ajustări e de 3,7% din PIB. Vom avea un PIB mai mic cu 0,5 puncte procentuale faţă de scenariul de bază. Dacă ai avea un scenario de bază fără aceste măsuri şi unul cu aceste măsuri, diferenţa între cele două scenarii e de 0,5%.” a mai spus Ionuţ Dumitru.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro