România înregistrează cel mai mare procent din UE de tineri de 18-24 de ani care renunţă la educaţie sau la pregătire profesională, cu o medie de 16,6%, fiind şi statul cu cea mai mică pondere a tinerilor de 25-34 de ani care au studii universitare şi postliceale

Autor: Roxana Rosu Postat la 29 mai 2024 47 afişări

România înregistrează cel mai mare procent din UE de tineri de 18-24 de ani care renunţă la educaţie sau la pregătire profesională, cu o medie de 16,6%, fiind şi statul cu cea mai mică pondere a tinerilor de 25-34 de ani care au studii universitare şi postliceale

România înregistrează cel mai mare procent de tineri de 18-24 de ani care renuntă la educatie sau la pregătire profesională dintre tările membre UE, de 16,6% fată de o medie europeană de  9,5%, fiind în acelaşi timp şi statul cu cea mai mică pondere a tinerilor de 25-34 de ani care au studii universitare, de doar 23%, potrivit datelor Eurostat pe 2023.

La nivelul UE, ponderea tinerilor care decis să părăsească timpuriu educaţia şi formarea profesională a scăzut constant în ultimii 10 ani (de la 11,8 % în 2013 la 9,5%), ceea ce apropie tările membre de atingerea obiectivului de a ajunge la sub 9%  până în 2030.

Deja, 16 ţări membre au atins tinta pentru 2030, cea mai bună situatie fiind în Croaţia (2%), Polonia şi Grecia (3,7% fiecare) şi Irlanda (4%).

La polul opus se află (16,6%), Spania (13,7%), Germania (12,8%) şi Ungaria (11,6%), unde procentul de tineri care renuntă la educatie după 18 ani este cel mai ridicat.

Comparativ cu 2013, 15 ţări din UE au raportat scăderi, Portugalia înregistrând cea mai mare reducere (-10,9 puncte procentuale), urmată de Spania (-9,9 pp) şi Malta (-7,1 pp). În schimb, Germania a înregistrat cea mai mare creştere (+3,0 pp), urmată de Danemarca (+2,2 pp) şi Slovenia (+1,5 pp).

În privinta studiilor universitare şi post-universitare, media europeană era anul trecut la 43% în rândul tinerilor de 25-34 ani, la mică distantă de tinta propusă pentru 2030, de 45%.

Datele Eurostat arată şi o diferentă de gen în ceea ce priveşte nivelul de educaţie terţiară, procentul femeilor care au absolvit o facultate fiind de 49% fată de 38% dintre bărbati.

Un număr de 13 ţări au atins deja obiectivul setat pentru 2030: Irlanda (63% din totalul populaţiei cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani), Cipru (62%), Luxemburg (60%), Lituania (57%), Ţările de Jos (55%), Suedia (54%), Spania şi Franţa (ambele 52%), Belgia (50%), Danemarca (49%), Malta şi Polonia (ambele 46%) şi Letonia (45%).

În schimb, cele mai mici ponderi au fost înregistrate în România (23%), Ungaria (29%) şi Italia (31%).

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tineri,
educatie,
crestere,
inregistrare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.