România, pe locul 76 în TOPUL competitivităţii economice, după Botswana, Georgia şi Vietnam

Autor: Vlad Popescu Postat la 04 septembrie 2013 62 afişări

România a urcat cu două poziţii, până pe locul 76 din 148 de ţări, în topul competitivităţii economice publicat de Forumul Economic Mondial, cele mai mari probleme ale medului de afaceri fiind, potrivit raportului, regimul fiscal, corupţia, accesul dificil la finanţare şi ineficienţa autorităţilor.

România s-a plasat pe locul 78 din 144 de ţări în studiul de anul trecut.

În acest an, România apare în topul competitivităţii economice la egalitate cu Croaţia, noul stat membru al UE, şi în apropiere de ţări precum Botswana (locul 74), Georgia (72), Vietnam (70), Maroc (77) sau Slovacia (78).

Totodată, regiunile Sud-Est (judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea) şi Sud-Vest Oltenia (judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) sunt considerate printre cele mai puţin competitive din Uniunea Europeană, alături de Severozapaden (Bulgaria) şi Notio Aigaio (Grecia).

România este devansată în topul competitivităţii de Polonia (42), Cehia (46), Bulgaria (locul 57), Slovenia (62), Ungaria (63) sau Rusia (64).

Republica Moldova se plasează pe locul 89, în timp ce Ucraina ocupă poziţia 84.

Grecia, epicentrul crizei datoriilor de stat din zona euro, este pe locul 91 în topul competitivităţii economice.

Principalele probleme identificate în raportul Forumului Economic Mondial în ceea ce priveşte competitivitatea economică a României sunt, în ordinea importanţei, rata taxelor, corupţia, regimul fiscal, accesul dificil la finanţare, birocraţia ineficientă la nivelul autorităţilor, instabilitatea politicilor publice, infrastructura deficitară, inflaţia, o forţă de muncă inadecvat pregătită, cu o slabă cultură a muncii şi reglementări restrictive pe piaţa muncii.

Astfel, România se plasează pe locul 114 în lume în ceea ce priveşte cadrul instituţional, pe 100 în privinţa infrastructurii, pe 110 când vine vorba de piaţa muncii, respetiv pe 72 în funcţie de gradul de dezvoltare al pieţei financiare.

Cele mai competitive economii din lume sunt Elveţia, Singapore, Finlanda, Germania, Statele Unite, Suedia, Hong Kong, Olanda, Japonia, Marea Britanie şi Norvegia, potrivit raportului.

Competivititatea economică este evaluată de Forumul Economic Mondial în funcţie de instituţiile (cadrul legal şi administrativ în care se desfăşoară activitatea economică), politicile publice, infrastructura şi ceilalţi factori care influenţează productivitatea şi potenţialul de creştere, inclusiv educaţia, sănătatea, munca, gradul de dezvoltare al pieţei financiare, progresul tehnologic, stabilitatea macroeconomică sau eficienţa pieţelor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
COMPETITIVITATE,
TOP,
/actualitate/romania-pe-locul-76-in-topul-competitivitatii-economice-dupa-botswana-georgia-si-vietnam-11291992
11291992
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.