România primeşte 11,1 milioane de euro printr-un program UE de 500 milioane de euro pentru susţinerea fermierilor
Fermierii din România vor beneficia de fonduri de 11,1 milioane de euro din partea Comisiei Europene, în cadrul unui program în valoare totală de 500 milioane euro, destinat susţinerii fermierilor europeni afectaţi de scăderea preţurilor lactatelor şi cărnii de porc, secetă şi embargoul impus Rusiei.
Comisia Europeană a prezentat programul de 500 de milioane de euro în cadrul Consiliului extraordinar al miniştrilor Agriculturii care a avut loc săptămâna trecută.
"Este un program de susţinere complet, hotărât şi puternic. Este o declaraţie semnificativă de sprijin din partea Comisiei pentru agricultura europeană. Reflectă concret comentariul preşedintelui Jean-Claude Juncker din discursul privind starea Uniunii, de săptămâna trecută, când s-a descris ca un susţinător al Politicii Agricole Comune", a declarat marţi comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, într-un comunicat al Comisiei Europene.
Cele 28 de state membre vor primi în total un ajutor substanţial în valoare de 420 de milioane de dolari, alocat într-o manieră echitabilă şi eficientă, pentru rezolvarea problemelor din sectoarele lactatelor şi cărnii de porc, care va acorda statelor membre flexibilitate maximă în alocarea fondurilor.
Germania va primi cele mai mari fonduri, în valoare de 69,2 milioane de euro, urmată de Franţa (62,9 milioane euro), Marea Britanie (36,1 milioane euro), Olanda (29,9 milioane euro).
Poloniei i-au fost alocate fonduri de 28,9 milioane de euro, Spaniei 25,5 milioane de euro şi Belgiei 13 milioane de euro.
În Europa Centrală şi de Est, Cehia va beneficia de 13 milioane de euro pentru susţinerea fermierilor, Ungaria 9,5 milioane de euro, iar Lituania 12,6 milioane de euro.
Alte măsuri înclud noi programe de ajutor pentru unităţile private de stocare din domeniul lactatelor şi cărnii de porc.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro