Samsung a lansat Manualele Digitale interactive pe Smart TV-uri şi tablete
Samsung Electronics România a lansat noile manuale digitale interactive pentru clasele întâi şi a doua, disponibile pe generaţiile de Smart TV-uri din 2014 şi 2015, precum şi pe tablete. Manualele digitale de limba şi literatura română, matematică şi limba engleză sunt dezvoltate împreună cu Ascendia Design, sunt acreditate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi vor fi disponibile gratuit începând cu luna octombrie în Smart Hub şi în Galaxy Apps. Conţinutul manualelor digitale a fost realizat de editura Ascendia Design şi Editura Edu.
Tele¬vi¬zoarele inteligente le permit utiliza¬to¬rilor să se conecteze la internet şi să ac¬ce¬seze de asemenea o serie de aplicaţii cu conţinut multimedia – muzică, filme, jocuri, portaluri de ştiri sau conţinut educaţional. În prezent, sunt disponibile peste 30 de aplicaţii locale pe televizoarele Samsung Smart TV, tocmai pentru ca utilizatorii să îşi poată alege conţinutul în funcţie de stilul lor de viaţă. Samsung este lider pe piaţa de Smart TV din România, cu o ponderea a vânzărilor de Smart TV-uri din totalul vânzărilor de televizoare de 60%, peste media pieţei, de 50%.
„În spatele acestei iniţiative punctuale se află un program mai vast derulat de Samsung, atât la nivel european, cât şi în România, de a susţine dezvoltarea şi consolidarea aptitudinilor digitale ale tinerilor. Manualele digitale pe Smart TV-uri şi tablete sunt o oportunitate pentru copii şi părinţi de a folosi tehnologia pentru a-şi dezvolta abilităţile digitale şi de a dobândi noi cunoştinţe care să le fie de folos pentru meseriile viitorului”, a spus Roxana Grigorean, PR Manager în cadrul Samsung Electronics România.
Samsung a început programul educaţional pe care îl desfăşoară în România în urmă cu 4 ani, cu o caravană educaţională de mentorat, Trends of Tomorrow, care a atins peste 20 000 de adolescenţi, continuând în ultimii ani cu inaugurarea a patru clase digitale „Smart Classroom” şi a două spaţii „Innovation Lab” dedicate studenţilor. Pe lângă dotarea şcolilor, liceelor şi universităţilor cu echipament tehnologic de ultimă generaţie, Samsung s-a concentrat, în egală măsură, şi pe construirea conţinutului care să le însoţească, cum ar fi software-ul educaţional şi cursurile de tehnologie. În acest fel, Samsung si-a propus să ofere o soluţie completă şi să sprijine atât elevii şi studenţii, cât şi profesorii, pentru ca tehnologia să devină o parte integrantă a interacţiunii şcolare.
Studiile efectuate la nivel european arată că simpla introducere a tehnologiei în sălile de clasă nu este suficientă, iar inovarea în acest domeniu trebuie susţinută, pe lângă accesul la conţinutul digital şi la infrastructura IT&C, şi de un nivel adecvat de competenţe digitale. „Manualele digitale pe Smart TV-uri şi tablete sunt, deci, o oportunitate pentru copii şi părinţi de a folosi tehnologia pentru a-şi dezvolta constant abilităţile digitale şi a dobândi noi cunoştinţe care să le fie de folos în viitor”, adaugă Roxana Grigorean.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro