Samsung va prezenta două noi smartphone-uri, unul din gama S şi unul pliabil, pe 11 februarie

Autor: Mihai Gongoroi Postat la 06 ianuarie 2020 57 afişări

Samsung va prezenta două noi smartphone-uri, unul din gama S şi unul pliabil, pe 11 februarie

Samsung a anunţat duminică că va prezenta pe 11 februarie următorul său telefon din gama S şi un nou smartphone pliabil în cadrul unui eveniment în San Franscisco, Statele Unite, transmite Reuters. 

Anunţul privind noile dispozitive mobile vine în condiţiile în care cel mai mare producător de smartphone-uri din lume încearcă să-şi păstreze poziţia de lider pe piaţa telefoanelor 5G şi pe cea a telefoanelor pliabile, concurenţa încercând să reducă din diferenţă.

"Samsung Electronics va prezenta dispozitive noi, inovatoare, care vor contura următorul deceniu în ceea ce priveşte experienţa pe dispozitive mobile", a arătat compania într-un comunicat.

Într-o imagine de prezentare, Samsung a arătat două telefoane - unul în formă pătrată şi altul cu formă dreptunghiulară.

În octombrie, Samsung a prezentat noul său concept de telefon pliabil care se pliază vertical, asemănător cu modelele cu clapetă mai vechi. Primul telefon pliabil al Samsung, care se pliază la orizontală, a fost lansat în luna septembrie după amânări provocate de probleme la ecran.

Samsung a prezentat în mod tradiţional noi versiuni ale telefoanelor sale înaintea de un congres mondial al industriei care are loc în luna februarie.

Un purtător de cuvânt a Samsung a refuzat să comenteze ce modele vor fi dezvăluite la evenimentul din 11 februarie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
samsung,
telefoane,
smartphone

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.