Şapte universităţi cer evaluare pe principiile echităţii, nediscriminării şi egalităţii de şanse
Şapte universităţi de stat din România critică modul de finanţare a învăţământului superior pe motiv că se bazează pe rezultate ştiinţifice din perioada 2006-2010 şi cer noi metodologii de finanţare pentru acest an şi evaluarea lor pe principiile echităţii, nediscriminării şi egalităţii de şanse.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Consorţiul Universitar "Academica Plus", format din şapte universităţi de stat din România, instituţiile membre ale consorţiului consideră "inacceptabilă" continuarea finanţării universităţilor şi în anul 2015 pe baza rezultatelor ştiinţifice raportate de acestea în anul 2011 (care au cuprins perioada 2006-2010), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cele şapte universităţi solicită Ministerului Educaţiei aprobarea noii metodologii de finanţare pentru anul 2015, propusă de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) şi de Consiliul Naţional al Rectorilor, care să utilizeze rezultatele ştiinţifice actuale.
De asemenea, cele şapte universităţi consideră că "în evaluarea activităţii ştiinţifice şi în ierarhizarea tuturor instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, indiferent de vechimea şi de dimensiunile instituţiei, este obligatorie aplicarea principiilor echităţii, nediscriminării şi egalităţii de şanse", iar "evaluarea trebuie să fie întemeiată pe indicatori calitativi şi nu cantitativi".
Potrivit comunicatului, universităţile membre ale Consorţiul Universitar "Academica Plus" solicită "aplicarea unui pachet de criterii unitare în evaluarea activităţii ştiinţifice, fără decalaje de abordare şi de aplicare a punctajelor şi, implicit, susţinerea finanţării de excelenţă în mod obiectiv şi imparţial, avându-se în vedere strict principiul calităţii".
"Finanţarea studiilor doctorale nu trebuie să afecteze în mod negativ finanţarea studiilor de licenţă şi masterat. Analiza de cost pe student trebuie efectuată atât pentru studenţii doctoranzi, cât şi pentru cei de la ciclurile de licenţă şi master", se mai arată în comunicat.
În altă ordine de idei, cele şapte universităţi consideră necesară menţinerea cifrei de şcolarizare la licenţă şi master alocată în anul 2014 şi în anul 2015 pentru ca România să îşi îndeplinească obligaţiile cu privire la creşterea ponderii forţei de muncă cu studii superioare.
"În vederea îndeplinirii obligaţiilor României cu privire la creşterea ponderii forţei de muncă cu studii terţiare (doar 17,6 la sută, faţă de 29,5 la sută media UE, în anul 2012), considerăm necesară cel puţin menţinerea cifrei de şcolarizare la licenţă şi master alocată în anul 2014 şi în anul 2015", se arată în comunicat.
Consorţiul Universitar "Academica Plus" este al doilea consorţiu universitar din România, fiind format din şapte univeresităţi de stat mici şi medii: Universitatea din Piteşti, Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Universitatea din Ploieşti, Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, Universitatea "Valahia" din Târgovişte şi Universitatea din Oradea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro