Şeful de la Google care ia 100 de pastile zilnic ca să trăiască mai mult
Ray Kurzweil este director al departamentului de inginerie din cadrul Google şi are o viziune futuristă asupra vieţii: el consideră că moartea nu este inevitabilă şi declară public că poate fi învinsă, potrivit publicaţiei americane Entrepreneur. Kurzweil a invitat recent un reporter al Financial Times în propriul apartament din San Francisco, unde şi-a dezvăluit convingerea că, datorită avansului medicinei moderne, în special prin Proiectul Genomului Uman, în următorii 20-25 de ani, toate bolile, dar şi îmbătrânirea, vor fi prevenite.
Pentru a ajunge acolo, Kurzweil, care spune că deşi are 67 de ani, se simte ca la 50, a adoptat un regim specific, pe care îl urmează împreună cu soţia şi copiii săi. Dieta lui Kurzweil include o varietate de suplimente alimentare, de la cele pentru sănătatea inimii şi până la unele pentru creier. A declarat că ia 30 de astfel de suplimente dimineaţa şi 70 pe parcursul zilei. Obişnuia să ia 250 de pastile, dar a găsit recent înlocuitorii care să-i permită ca în loc de zece pastile, să ia două.
Kurzweil, al cărui tată a murit la 58 de ani din cauza unui stop cardiac, este convins că nu genele sunt cele care ne dictează soarta: ”Înţelepciunea populară spune că genele contează în proporţie de 80%, iar stilul de viaţă, în procent de 20%.
Dacă eşti atent, poate fi 90% intervenţia ta, şi 10% genele”, spune el, motivându-şi astfel alegerea de a preveni anumite boli prin pastilele pe care le ia zilnic.
Sondaj Știu
Ești de acord ca viitorul Președinte să dizolve Parlamentul, pentru a reflecta voința de acum a electoratului?
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
/actualitate/seful-de-la-google-care-ia-100-de-pastile-zilnic-ca-sa-traiasca-mai-mult-14123477
14123477
comments powered by Disqus