Senat: Ţârcovnicii, plătiţi de la buget. Senator: Prin buget nu se poate cumpăra şi mântuirea

Autor: Eliana Radulescu Postat la 12 februarie 2015 229 afişări

Senatul a aprobat, joi, ca o parte din drepturile salariale ale ţârcovnicilor (dascăli, cântăreţi bisericeşti - n.r.) să fie plătită de la bugetul de stat şi din bugetele locale.

Ei au votat, în acest sens, în favoarea adoptării Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei 11/2014 pentru completarea Ordonanţei 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România.

Anterior mai mulţi senatori au criticat această măsură, arătând că a reprezentat ”mită electorală” şi că biserica are suficiente resurse financiare să-şi plătească ţârcovnicii.

Senatorul PNL Marius Paşcan s-a declarat, în timpul dezbaterilor, împotriva adoptării actului normativ, susţinând că aceasta a reprezentat "mită electorală".

"Cu părere de rău pentru reprezentanţii bisericii, în general, unii consideră biserica un subiect tabu, de care nu este bine să te legi. De data aceasta avem de-a face cu o mostră tipică de mită electorală. În 31 iulie anul trecut, Guvernul a descoperit brusc că este o categorie socială şi profesională care poate fi «cumpărată lesnicios» şi a acordat această posibilitate ca din bugetele locale cantorii, cunoscuţi regional ca dascăl, ţârcovnic, să beneficieze de bani de la bugetul local", a spus senatorul PNL.

Potrivit afirmaţiilor sale, această măsură, prin care Guvernul Ponta a încercat ”să cumpere ceva şi din biserică” a venit să completeze o altă suită de amnistii fiscale acordate diverselor categorii o dată cu electorata, cu prima maşină. "Din păcate pentru domnul Ponta, s-a demonstrat că prin bani de la buget nu se poate cumpăra şi mântuirea, poate că şi de aceea a pierdut şi alegerile", a susţinut Paşcan.

"Atâta vreme cât biserica, pe lângă latura sa metafizică şi religioasă, are legătură şi cu importante proprietăţi şi venituri proprii, cu donaţii care sunt nefiscalizate, eu cred că are destule resurse să reuşească în acest moment pentru România să îşi plătească aceşti cantori. Nu cred că este datoria bugetelor locale să o facă", a continuat senatorul.

Senatorul PNL Mircea Dobra le-a solicitat colegilor să vadă reacţiile din presă referitoare această măsură, adăugând că "poporul a ajuns să fie sătul de astfel de gesturi". El a susţinut că proiectul trebuie să fie respins.

"Eu nu vreau să fac sperjururi şi mai ştie bunul Dumnezeu ce, nu să le cerem banii înapoi, dar un gest decent ar fi să nu o votăm, să lăsăm aşa cu cantorii din biserici, că vă asigur eu că nu vor rămâne părinţii fără cântăreţi. Au funcţionat bine până acum şi pot funcţiona bine şi în continuare", a menţionat senatorul.

Acesta a susţinut că nu este normal ca 19.000 de oameni să fie puşi "în cârca bugetelor locale".

Senatorul PP-DD Ioan Iovescu a spus că nu este de acord cu această propune şi nu o să o voteze. "Cultele neo-protestante, dacă ar fi să ceară lucrul acesta, cred că ar goli bugetele locate complet, la câţi oameni avem pe lângă pastori", a subliniat el.

În replică, senatorul PSD Titus Corlăţean, a precizat că ordonanţa a fost adoptată în urma unei solicitări mai vechi a Federaţiei Asociaţiilor Evreieşti, cât şi al cultului mozaic din România, în condiţiile în care pentru cultul mozaic cantorul este un personal extrem de important.

"În plan intern şi internaţional, în Israel, ordonanţa a fost salutată, ca un sprijin care vine în sprijinul unei comunităţi care ste redusă numeric şi pentru care cultul şi biserica reprezintă o modalitate de a duce mai departe identitatea", a spus acesta, care a afirmat că susţine adoptarea actului normativ.

Senatorul PNL Puiu Haşoti subliniat că, indiferent că vin de la bugetul de stat sau de la autorităţile locale, bani care sunt cheltuiţi pot greva anumite cheltuieli ale autorităţilor locale.

Prin ordonanţă, în categoria personalului neclerical, care beneficiază de sprijin sub formă de contribuţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, a fost inclus cantorul, sau cântăreţul bisericesc, cu excepţia cultului mozaic, unde respectiva funcţie este clericală.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a avizat favorabil proiectul de lege, a precizat în raport că, începând cu iulie 2014, Curtea de Conturi a făcut controale la Consiliile judeţene şi a constatat că s-au efectuat plăţi fără bază legală pentru personalul neclerical încadrat în funcţia de cantor, marea majorite a CJ sistând integral aceste plăţi.

"Astfel, un număr de 18.951 salariaţi reprezentând personalul neclerical al cultelor, care desfăşoară activităţi conexe actului cultic din această categorie nu îşi mai primesc drepturile salariale, angajatorilor rămânându-le doar soluţia concedierii lor. Se impune asigurarea cadrului legal care să permită utilizarea sumelor din bugetele consiliilor locale destinate sprijinului financiar pentru personalul neclerical care desfăşoară activităţi conexe actului cultic, blocate ca urmare a interpretării neunitare a textelor legale", se mai arată în raport.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ŢÂRCOVNICI,
SALARIU,
/actualitate/senat-tarcovnicii-platiti-de-la-buget-senator-prin-buget-nu-se-poate-cumpara-si-mantuirea-13817933
13817933
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.