Senatorul Firea vrea să afle care este situaţia producţiei de măşti de protecţie din România

Autor: Petru Mazilu Postat la 17 martie 2021 53 afişări

Senatorul Gabriela Firea a făcut interpelare în Senat pe tema măştilor de protecţie produse în România. Reprezentantul PSD vrea să afle de la ministrul Economiei, Claudiu Nasui, detalii despre activitatea anunţată anul trecut de guvernanţi.

Senatorul Firea vrea să afle care este situaţia producţiei de măşti de protecţie din România

„Producţia de măşti în România – sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire?”, se întreabă senatorul în deschiderea interpelării. Gabriela Firea susţine că pe parcursul anului trecut reprezentanţii Guvernului au spus de mai multe ori că România va avea propria producţie de măşti, de o calitate superioară şi la un preţ convenabil, prin două companii.

De aceea, senatorul PSD îi cere detalii ministrului Economiei despre măştile produse în România.

„Vă solicit să ne informaţi: Care este numărul de măşti produse de companiile Romarm, respectiv Taparo, până în prezent şi care sunt costurile acestora (pe tipuri de măşti). Care este numărul măştilor vândute pe piaţa internă şi externă? A existat o prioritizare a livrărilor/vânzărilor pentru spitalele din România? Cum s-a implicat statul roman în susţinerea acestei activităţi? Au primit aceste companii finanţare de la bugetul de stat sau orice tip de facilitate fiscal? România importă măşti? Dacă da, care este volumul lunar al acestor importuri, din martie 2020 şi până în prezent (pe categorii de măşti şi ţări din care s-a realizat importul”, scrie în interpelarea Gabrielei Firea.

Senatorul a anunţat că va publica răspunsurile primite de la Ministerul Economiei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.