Senatul va dezbate în sesiunea extraordinară şi modificări la Legea energiei şi Legea petrolului
Senatul va dezbate în sesiunea extraordinară din 25 august un proiect al Guvernului pentru transpunerea directivelor europene în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, în Legea petrolului, precum şi în OUG 6/2014 privind calitatea de acţionar al statului la Transelectrica şi Transgaz.
Decizia a fost luată, luni, de Biroul Permanent al Senatului, care şi-a însuşit propunerea Executivului ca acest proiect, depus la Senat în data de 9 iulie, să fie adoptat de urgenţă de către Parlament.
În scrisoarea adresată Senatului, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul solicită preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu să analizeze posibilitatea demarării procedurilor necesare în vederea organizării unei sesiuni extraordinare în care să fie adoptat Proiectul de lege pentru modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012, a Legii petrolului 238/2004, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative.
În documentul înaintat conducerii Senatului se arată că România a avut termen până la data de 3 martie 2011 să modifice legislaţia în domeniu pentru a o pune în acord cu Directiva 2009/72/CE privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piaţa internă a sectorului gazelor naturale.
Comisia Europeană a apreciat, însă, că modificările legislative adoptate de România nu asigură transpunerea totală a celor două directive şi a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu două acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor.
Prin ambele cereri introductive, Comisia a solicitat Curţii să impună României sacţiuni cu titlu cominatoriu în valoare de peste 30.200 de euro pentru fiecare zi de întârziere în adoptarea măsurilor de transpunere a directivelor, de la data pronunţării hotărârii prin care se constată neîndeplinirea obligaţiilor.
Curtea a solicitat României să-i comunice până la data de 29 august dacă a adoptat măsurile legislative asumate, lucru care ar determmina retragerea acţiunilor de către Comisie.
Printre modificările legislative cuprinse în proiectul de lege ce va fi discutat în sesiune extraordinară de Senat se află modificarea regimului juridic al reţelelor de transport, în sensul că noile reţele de transport de energie electrică care vor fi realizate din resurse proprii ale unui operator de transport nu mai reprezintă proprietatea publică a statului şi nu sunt incluse în domeniul public al acestuia, ele constituind proprietate privată a operatorului care a realizat investiţia.
Prin proiect se restrânge regimul de proprietate publică asupra conductelor de transport al gazelor naturale doar la nivelul Sistemului Naţional de Transport.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro