Singura deschidere de pe piaţa mallurilor din 2013, în Botoşani

Autor: Ioana Matei Postat la 31 iulie 2013 261 afişări

În prima jumătate a anului a fost inaugurat un singur centru comercial în România, Uvertura Mall Botoşani, cu o suprafaţă închiriabilă de 15,000 mp. În luna iulie a fost deschisă galeria comercială Cora Constanţa, iar alte trei centre comerciale vor fi inaugurate până la finalul anului, Promenada Mall din Bucureşti, AFI Palace Ploieşti şi Galaţi Shopping City, suprafaţa cumulată a acestor patru proiecte ridicându-se la 140.000 mp. De asemenea, în oraşe precum Timişoara, Craiova, Braşov sau Sibiu, există terenuri favorabile dezvoltării de centre comerciale, care nu sunt valorificate pentru moment.

Singura deschidere de pe piaţa mallurilor din 2013, în Botoşani

Stocul de spaţii comerciale moderne a rămas stabil în primul semestru al acestui an, circa 2,7 milioane de metri pătraţi, din care 30% se află în Bucureşti, însă acesta va ajunge la 2,85 milioane de metri pătraţi până la finalul anului, potrivit Raportului CBRE despre piaţa spaţiilor comerciale în România în H1 2013. Centrele comerciale reprezintă 56% din stoc, în timp ce parcurile de retail deţin 43,5%, iar centrele de tip factory outlet – doar 0,6%.

„Unele proiecte de retail, însă, au întâmpinat mari dificultăţi în primele şase luni ale anului. Spre exemplu, s-au înregistrat insolvenţe ale unor centre comerciale aparţinând companiei BelRom (în Craiova, Focşani şi Bacău), dar şi cea a dezvoltatorului proiectului Focşani Plaza, în timp ce Armonia Brăila nu şi-a găsit încă un cumpărător”,  a declarat Luiza Moraru, Head of Retail Department CBRE România.

Media primelor 15 oraşe din România în ceea ce priveşte stocul de spaţii comerciale moderne la 1.000 de locuitori este de 548 de metri pătraţi. Acest clasament este condus de Suceava (1,118 mp / 1.000 locuitori), Piteşti (771 mp / 1.000 locuitori), Oradea (664 mp / 1.000 locuitori), Sibiu (609 mp / 1.000 locuitori) şi Târgu Mureş (563 mp / 1.000 locuitori). Bucureştiul ocupă locul 12, cu o medie de 411 mp / 1.000 locuitori. Totuşi, media naţională se situează în continuare sub cea a altor state din Europa Centrală şi de Est, cu 127 mp / 1.000 locuitori.

„Observăm o tendinţă de creştere a interesului pentru centre comerciale prime atât din partea investitorilor, cât şi din cea a chiriaşilor. Proiectele performante din Bucureşti şi provincie atrag majoritatea clienţilor şi înregistrează vânzări peste medie, având o rată de neocupare de sub 5%, în timp ce centrele secundare se confruntă cu o rată de neocupare de peste 10%. O altă tendinţă din piaţa de retail este tăierea costurilor cu utilităţile, care continuă să joace un rol important în planul de afaceri al chiriaşilor”, a adăugat Luiza Moraru. 

Cei mai activi comercianţi de pe piaţa locală în S1 2013 au fost Kaufland (a cărui reţea a ajuns la 85 de magazine), Mega Image (232 magazine Mega Image şi Shop&Go), Profi (165 de magazine în formatele Profi City şi Profi Mall), Lidl (160 de magazine) şi Carrefour Express (27 magazine).

De asemenea, magazinele operate direct de companii precum Inditex, H&M, Takko şi Deichman şi-au continuat expansiunea în România, înregistrând creşteri încurajatoare. În schimb, anumite branduri internaţionale – precum francizele Debenhams, Springfield, La Senza şi Nine West – şi-au încetat operaţiunile în România în primul semestru, în timp ce altele şi-au schimbat francizatul (Women Secret, Aldo). Singura marcă internaţională nou intrată pe piaţa locală a fost Intimissimi.

„Retailerii online precum eMAG sau Fashion Days au înregistrat creşteri importante şi vor continua să-şi consolideze prezenţa în piaţă, mai ales prin marketing şi printr-o politică de preţuri reduse. De asemenea, unii comercianţi de online, precum Bebe Tei şi ErFi, au decis să-şi deschidă magazine tradiţionale pentru a atrage cât mai mulţi clienţi”, a mai declarat Luiza Moraru.

CBRE Group, Inc, companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare firmă de servicii comerciale imobiliare din lume (conform veniturilor din anul 2012). Compania are aproximativ 37.000 de angajaţi (excluzând afiliaţii) şi deserveşte proprietarii de active imobiliare, investitorii şi chiriaşii prin intermendiul celor peste 300 de birouri din întreaga lume (excluzând afiliaţii).

Urmărește Business Magazin

/actualitate/singura-deschidere-de-pe-piata-mallurilor-din-2013-in-botosani-11187047
11187047
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.