Un fost coleg de ziar, astăzi analist de business în Irlanda, spunea că i-a plăcut o sintagmă care descria activitatea de zi cu zi de la ziar, spusă de cineva din redacţie la un moment dat: “tirania paginii albe”.

În fiecare zi jurnalistul pleacă la drum cu o pagină albă, cu o aşa-numită “machetă”, iar cele 12 sau 16 machete de pagini alcătuiesc ziarul care ajunge în fiecare zi sub ochii cititorilor. N-ai unde să te ascunzi, nu ai cum să ocoleşti: ziarul trebuie să plece în fiecare seară la 19.00 în tipar. Cu mainurile de pagină (articolele principale, centrale), cu brefele (ştirile scurte, de coloană), cu infograficele, cu fotografiile şi captionurile aferente (adică descrierea fotografiei).

Zi de zi, eşti judecat după semnătura de sub titlul articolului. Toţi văd ce ai făcut ieri. Probabil că există puţine meserii unde să poţi să fii “judecat” instantaneu. Nu poţi dispărea undeva în măruntaiele unui departament. Contribuţia ta este vizibilă.

În fiecare zi oamenii aşteaptă să vadă ce s-a întâmplat ieri important, în business, în politică, iar cu online-ul aşteaptă chiar azi, acum.

Publicul devorează informaţia. Cu cât îi arunci mai multă, cu atât vrea mai mai multă informaţie, mai multe ştiri, mai multe opinii. De aceea poate că fostul nostru coleg care astăzi evaluează sustenabilitatea modelelor de business pentru investiţii în panouri solare prin pădurile Irlandei a rămas cu această expresie în cap: “tirania paginii albe”.

Vine macheta, ce facem azi? Ce scriem azi? Ce este breaking news? Ce va fi mâine în topul citirilor? Ce aşteaptă cei care deschid ziarul sau site-ul pe desktop sau pe mobil? Care sunt ştirile zilei? Cum devin faptele, ceea ce se întâmplă în jurul nostru o ştire? Ce merită sau ce nu merită să fie scris?

Tot acest proces de selecţie, de focus, de atenţie, de scriere, de rescriere are loc în fiecare zi pentru ca a doua zi să-i furi atenţia cititorului, să-l provoci, să-l miri, să-l faci să spună: “da, aşa e”, “nu ştiam, ia uite ce chestie”, sau dimpotrivă: “ce ziar, ce jurnalişti, sub orice critică, ce să mai ceri?”

Merge sau nu merge subiectul ăsta? Ce titlu să dau? Care este unghiul de atac? Pe cine ar interesa asta? Dar partea cealaltă ce spune? Cum e la noi, cum este la ei? Care este explicaţia fenomenului, de ce au ajuns aici?

Scufundat zi de zi în focul ştirilor, nici nu realizezi că an după an în jur se schimbă totul. Ştirile despre proiecte de investiţii sau tranzacţii se transformă în fabrici, clădiri de birouri sau malluri. Azi scrii despre trei companii de software din România care au câştigat accesul la un accelerator de business de la Londra, mâine afli că una dintre ele a ridicat o finanţare de 30 milioane de euro, iar peste încă un an se listează la New York Stock Exchange cu o evaluare de 60 miliarde de dolari.

Azi scrii că investitorii în energie solară şi eoliană primesc câte 4 sau 6 certificate verzi de megawatt produs, mâine Dobrogea este plină de eoliene. Între timp, s-a schimbat legislaţia, dar foamea de investiţii rămâne, după cum o dovedesc ultimele ştiri despre tranzacţii de sute de milioane de euro în domeniu.

Azi doi tineri scriu un top al celor mai valoroase companii din România, mâine intră în imobiliare şi ajung cu compania lor chiar în topul celor mai valoroase 100 de companii din România, după ce se listează la bursă.

Azi un tânăr spune că Bucureştiul se sufocă şi că trebuie oprite dezvoltările haotice, mâine devine primar şi este acuzat că opreşte dezvoltarea, că sufocă investiţiile şi businessul. O soluţie probabil că va fi găsită.

Dincolo de ştiri, oamenii au nevoie să înţeleagă. Încotro mergem? De ce creşte Robor? Unde va ajunge comerţul online? Cum vor arăta locuinţele în viitor? Când vor dispărea de pe piaţă maşinile pe motorină? Aşteaptă de la jurnalist atitudine. De ce nu scrieţi despre izolete? De ce nu scrieţi că nu avem autostrăzi? De ce se schimbă iar bordurile în sectorul 3? De ce arată căile ferate mai rău ca în 1990? De ce spitalele nu sunt cum ar trebui deşi bugetele alocate se dublează la fiecare cinci ani?

Oamenii deschid un ziar de fapt ca să fie fermecaţi. Să fie uimiţi, indignaţi, satisfăcuţi sau să-şi răspundă la întrebări. Tirania paginii albe este de fapt magia paginii albe.

Jurnalistul are privilegiul să decidă ce va transmite cititorului de a doua zi. Ce subiect alege, cum îl abordează, ce emoţie vrea să transmită cititorului. Are puterea dar şi responsabilitatea de a ajunge la minţile celorlalţi cu propriile mesaje. El ştie că oamenii îl aşteaptă, că sunt curioşi, că vor în fiecare zi să se lase fermecaţi de cursivitatea frazelor unui articol sau de vocea unui prezentator de ştiri. Sau de starea vremii. Cititorii se întorc zi de zi la aceeaşi voce, s-au învăţat cu bursele în pagina 4 şi băncile în pagina 5.

Dincolo de ştirile zilei, e un schimb acolo. O legătură. O declaraţie zilnică reciprocă: suntem aici pentru tine, aşteptăm să vedem ce-ai mai născocit azi. Aceasta este magia infinită a cuvântului.

Dana, iată textul de 5.000 de semne, aşa cum am vorbit :-).