Strategia antidrog din 2005-2012 nu şi-a atins scopul, numărul consumatorilor a crescut

Autor: Aurelia Alexa Postat la 24 martie 2015 57 afişări

Strategia Naţională Antidrog 2005-2012 avea ca scop reducerea incidenţei şi prevalenţei consumului de droguri, însă în perioada 2012-2013, în ciuda acţiunilor întreprinse de Agenţia Naţională Antidrog, s-a constatat o creştere a consumului la nivelul întregii populaţii.

Un raport al Curţii de Conturi prezintă mai multe nefuncţionalităţi în colaborarea Agenţiei Naţionale Antidrog cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, care au dus, în ciuda existenţei unei strategii naţionale şi a unor planuri de acţiune, la creşterea numărului de consumatori de droguri la finalul implementării documentelor elaborate cu scopul de a ţine fenomenul sub control.

În raport se arată că viziunea Strategiei Naţională Antidrog (SNA) 2005-2012 a fost ca, la sfârşitul acestei perioade, în România să funcţioneze un sistem integrat de instituţii şi servicii publice care să asigure reducerea incidenţei şi prevalenţei consumului de droguri în rândul populaţiei generale, asistenţa medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a producţiei şi traficului ilicit de droguri şi precursori.

Scopul SNA 2005-2012 a fost să menţină la un nivel scăzut consumul de droguri în rândul populaţiei generale şi să reducă numărul cazurilor de noi consumatori, în a doua etapă, în paralel cu reducerea criminalităţii organizate în legătură cu drogurile.

Auditorii Curţii de Conturi au stabilit că SNA 2005-2012 nu a fost elaborată în baza unor criterii specifice, măsurabile, de atins, relevante, iar pentru Planurile de acţiune 2005-2008 şi 2010-2012 nu au fost prevăzuţi indicatori comensurabili, care să permită evaluarea gradului în care activităţile au fost realizate şi implicit obiectivele specifice au fost atinse.

"Mai mult, SNA 2005-2012 nu a beneficiat de un buget alocat distinct, prin care să se asigure o finanţare corespunzătoare a activităţilor prevăzute în cele două planuri de acţiune aprobate pentru implementarea SNA. Dincolo de aceste aspecte negative care au marcat Strategia încă de la elaborarea sa, pe parcursul implementării au intervenit şi alţi factori care au avut o influenţă negativă, dintre care cel mai reprezentativ a fost reorganizarea ANA, din anul 2009, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Reorganizarea a condus la pierderea capacităţii instituţiei de implementare a unor proiecte importante cu finanţare externă sau internă cu valori semnificative, la pierderi de resursă umană specializată şi de resurse logistice", se mai arată în raportul Curţii de Conturi.

Totodată, s-a ajuns la situaţia în care ANA nu a mai avut capacitatea de a asigura coordonarea unitară a luptei împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, desfăşurată de alte instituţii ale statului şi de organizaţii neguvernamentale.

Un alt aspect negativ l-a constituit modul de colaborare dintre ANA şi instituţiile implicate în implementarea SNA 2005-2012. Astfel, deşi instituţiile aveau obligaţia de a pune la dispoziţia ANA date şi informaţii cu privire la fenomenul drogurilor, în fapt unele dintre acestea fie au refuzat să pună la dispoziţie aceste date şi informaţii, fie, atunci când au fost transmise date şi informaţii, acestea nu au fost concludente.

"În lipsa unor date/informaţii de la instituţiile partenere, începând cu anul 2009, odată cu reorganizarea ANA în cadrul IGPR şi în lipsa unor planuri de acţiune pentru anii 2009 şi 2010, de la nivelul Agenţiei nu s-a mai efectuat o evaluare a activităţilor prevăzute a fi realizate pentru îndeplinirea obiectivelor specifice prevăzute în SNA, ci doar o evaluare a gradului de realizare a obiectivelor specifice (în anul 2011 pentru anul 2010). Astfel, nu s-a putut determina gradul în care activităţile realizate începând cu anul 2009 au fost îndeplinite şi cu atât mai puţin nivelul fondurilor utilizate", potrivit raportului.

Reprezentanţii Curţii de Conturi menţionează că instituţia a reuşit totuşi să ducă la îndeplinire o mare parte a obiectivelor specifice din cadrul SNA 2005-2012 pentru care a fost responsabilă. Scopul pentru care SNA 2005-2012 a fost elaborată şi implementată a fost însă atins parţial, în sensul că, deşi în prima etapă (doi - patru ani) s-a reuşit menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri în rândul populaţiei generale, iar în a doua etapă a fost menţinut numărul cazurilor de noi consumatori, criminalitatea organizată în legătură cu drogurile nu a fost redusă aşa cum era prevăzut.

"În perioada 2012-2013, în baza aceloraşi indicatori, s-a constatat o creştere a consumului de droguri la nivelul întregii populaţii (15-64 ani) şi cu precădere în rândul celei tinere. Noua Strategie Naţională Antidrog 2013-2020 a fost elaborată în baza ultimelor studii efectuate de ANA, ca un răspuns la evoluţia fenomenului consumului şi traficului de droguri, la elaborarea acesteia fiind preluate (menţinute) toate obiectivele generale ale Strategiei Naţionale Antidrog 2005 – 2012. Obiectivele au fost mai clar formulate pentru a reflecta mai bine specificitatea fenomenului atât din perspectiva elementelor sale intrinseci, cât şi din cea a acţiunilor întreprinse de instituţiile partenere", se mai arată în raportul de audit.

Reprezentanţii Curţii de Conturi notează că este evident că doar elaborarea unei strategii şi a unui plan de acţiune nu este suficientă, fără ca ulterior, în funcţie de evoluţia fenomenului drogurilor, să se asigure şi suportul necesar implementării acestora (resurse financiare, umane şi logistice, precum şi un cadru legislativ adecvat).

Aceştia arată că, pentru ca o strategie naţională antidrog să poată avea efectul scontat, este necesar ca acţiunile să se realizeze în mod concertat, printr-o strânsă colaborare între toţi partenerii implicaţi şi între aceştia şi Guvern, astfel încât să se asigure posibilitatea adaptării cadrului legal şi a resurselor necesare la noile tendinţe ale consumului şi traficului de droguri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DROGURI,
STRATEGIE,
AUDIT
/actualitate/strategia-antidrog-din-2005-2012-nu-si-a-atins-scopul-numarul-consumatorilor-a-crescut-14046234
14046234
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.