Ţară, ţară, vrem bancheri: Cele mai mari bănci nordice îşi caută şefi
Vânătorii de talente s-au pus la lucru în ţările nordice, în contextul în care unele dintre cele mai mari instituţii financiare din regiune au nevoie de executivi noi, potrivit Bloomberg.
Mai multe bănci mari din regiune îşi înlocuiesc directorii după un val de demisii şi concedieri.
Bănci precum Swedbank, Nordea Bank şi ABN Amro îşi caută în prezent directori executivi, în timp ce Svenska Handelsbanken, DNB şi Danske Bank şi-au schimbat conducerile în urmă cu doar câteva luni.
Motivele pentru care aceste bănci mari au nevoie de şefi noi variază, de la scandaluri de spălare de bani şi până la planuri de reorganizare eşuate.
Însă provocarea este la fel de mare pentru toate băncile în contextul în care există o criză de talente şi de oameni potriviţi pentru aceste poziţii, atrage atenţia publicaţia americană.
Folke Friis-Frederiksen, partener în firma de recrutare Korn Ferry, susţine că pe hârtie variantele sunt numeroase, însă realitatea diferă.
Problemele industriei bancare în regiune variază de la lipsa de oameni pentru aceste poziţii de top, şi până la pachetele salariale care sunt mai mici pentru aceste poziţii faţă de alte zone din lume.
Mai mult, noua generaţie de executivi trebuie să se confrunte cu un climat de reglementare mult mai dur, în contextul în care reglementatorii din regiune schimbă standardele cu privire la conduita etică – după un val de scandaluri care a lovit regiunea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro