Titluri Fidelis de 1,9 mld. lei, în ianuarie

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 29 ianuarie 2026 15 afişări

Ministerul Finanţelor (MF) a atras, în ianuarie, 697,2 milioane lei şi, respectiv, aproape 230 milioane euro (valori însumând 1,864 miliarde de lei – 367,3 milioane euro), prin prima ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Titluri Fidelis de 1,9 mld. lei, în ianuarie

„Prima ediţie Fidelis din acest an reconfirmă interesul constant al cetăţenilor pentru instrumente de economisire sigure. Ne bucură faptul că programul susţine atât dezvoltarea responsabilă a economiilor personale, cât şi implicarea socială, prin tranşa dedicată donatorilor de sânge. Listarea de astăzi la Bursă oferă flexibilitate deplină celor care au ales să investească în viitorul lor şi al României”, a declarat Alexandru Nazare, Ministrul Finanţelor.

„Listarea celei de-a 32-a emisiuni de titluri de stat Fidelis confirmă soliditatea parteneriatului dintre statul român şi instituţiile pieţei de capital, un parteneriat care oferă populaţiei o platformă stabilă, transparentă şi eficientă pentru economisire şi investiţii. Consecvenţa cu care Ministerul Finanţelor derulează emisiuni dedicate exclusiv investitorilor de retail, în cadrul unui program cu ediţii lunare şi condiţii atractive, contribuie nu doar la dezvoltarea pieţei financiare din România, ci şi la creşterea nivelului de educaţie financiară. Succesul programului Fidelis demonstrează că românii sunt tot mai interesaţi să îşi diversifice portofoliile şi să ia decizii financiare informate, orientate spre termen mediu şi lung, ceea ce susţine sănătatea financiară a populaţiei şi încrederea în perspectivele economice ale României”, a spus Radu Hanga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB.

 

„Interesul ridicat înregistrat şi de această dată pentru titlurile de stat Fidelis, cu precădere pentru emisiunea în euro cu scadenţă la 10 ani, care a atras peste 40% din suma totală subscrisă, aproape 152 milioane de euro prin peste 5.600 de ordine, arată încrederea investitorilor în evoluţia pe termen lung a României. Fidelis oferă un avantaj esenţial investitorilor de retail: lichiditatea, prin posibilitatea de a tranzacţiona titlurile de stat pe bursă într-un cadru transparent şi rapid. Programul are un impact vizibil şi asupra extinderii bazei de investitori, în condiţiile în care, la finalul lunii septembrie 2025, peste 65.000 de persoane deţineau exclusiv titluri de stat, reprezentând aproape un sfert din totalul investitorilor activi la Bursa de Valori Bucureşti. Această dinamică confirmă că programul Fidelis este o poartă de intrare în piaţa de capital şi un motor important al creşterii numărului de investitori”, a afirmat Remus Vulpescu, Directorul General al BVB.

„Prima ofertă a acestui an a atras echivalentul a 1,86 miliarde de lei, iar investitorii au mizat puternic pe euro – 62% din subscrieri au venit din emisiunile în valută. În acelaşi timp, randamentele atractive în lei au menţinut un interes solid pentru scadenţele medii şi lungi. Cele peste 18.000 de ordine de subscriere plasate în această ofertă confirmă dinamismul şi încrederea investitorilor români, iar tranşa dedicată donatorilor de sânge arată ca economisirea merge mână în mână cu responsabilitatea şi solidaritatea. UniCredit Bank, ca intermediar al programului Fidelis, este bucuroasă să contribuie la acest succes şi să ofere investitorilor acces direct la instrumente sigure şi transparente. Această ofertă este un debut puternic pentru piaţă, un semnal pozitiv pentru investitori şi încă o dovadă că în România capitalul merge acolo unde există încredere”, a declarat Emilian Dobran, Head of Brokerage, Brokerage Department, Markets and Treasury Division, UniCredit Bank.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis s-a derulat în perioada 16 – 23 ianuarie şi a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comerciala Romana, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille şi UniCredit Bank (Sindicat de intermediere) şi Banca Transilvania, Libra Internet Bank (Grup de distribuţie).

În cadrul acestei oferte, românii au plasat aproape 18.500 de ordine de subscriere, atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.