Transportatorii pot cere din iulie restituirea unei părţi din acciză, după ce se înscriu la ARR

Autor: Ioan Dornescu Postat la 20 iunie 2014 31 afişări

Transportatorii rutieri pot cere din iulie restituirea a 4 eurocenţi din acciza suplimentară la carburanţi, după ce s-au înscris în prealabil la ARR, administratorul acestei scheme de ajutor de stat de care ar putea beneficia peste 20.000 de firme.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a postat vineri proiectul de HG prin care se stabilesc condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat către operatorii de transport rutier licenţiaţi a sumei de 4 eurocenţi din acciza suplimentară de 7 eurocenţi, aplicată începând cu 1 aprilie 2014.

Proiectul de HG stabileşte condiţiile şi documentele necesare pentru ca operatorii economici şi vehiculele să îndeplinească criteriile de eligibilitate pentru restituirea de accize. Aceste condiţii sunt stabilite în mod diferenţiat, în funcţie de locul în care sunt stabiliţi operatorii economici, respectiv în România sau în alte state membre, precum şi în funcţie de tipul vehiculelor.

Totodată, proiectul determină baza de calcul pentru restituirea de accize, perioada de restituire de accize, respectiv trimestrul calendaristic, modul de determinare a sumelor de restituit şi condiţiile şi documentele necesare pentru restituire.

Procedura de restituire a unei părţi din acciza suplimentară este structurată în două etape.

Prima etapă presupune înregistrarea operatorilor economici care doresc să solicite restituirea de acciză, în condiţiile acestui act normativ, în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize.

Înregistrarea presupune depunerea la Autoritatea Rutieră Română (ARR), o singură dată, cu ocazia înregistrării, a unei serii de documente prin care operatorii economici fac dovada eligibilităţii lor şi a vehiculelor pe care le deţin.

ARR verifică atât eligibilitatea operatorului economic, cât şi pe cea a vehiculelor pe care le deţine (din punctul de vedere al licenţierii, tonajului, altor condiţii prevăzute de lege).

"Nu se încadrează în categoria beneficiarilor acestei scheme de ajutor de stat operatorii economici care se află în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională sau dizolvare, declaraţi inactivi sau care au intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, cei care au avut decizii de recuperare a ajutorului de stat, precum şi cei care se află în dificultate, conform reglementărilor Comisiei Europene. Autoritatea Rutieră Română a fost desemnată administrator al schemei de ajutor de stat, având în vedere faptul că deţine baza de date care include toate informaţiile necesare stabilirii eligibilităţii operatorilor economici şi a vehiculelor deţinute de aceştia", se arată într-un comunicat al MFP.

În a doua etapă a procedurii, ARR verifică documentele, în sensul corelării informaţiilor dintre cantităţile de motorină menţionate în facturi şi cele pentru care se face solicitarea de restituire. Dacă aceste cantităţi corespund şi sunt îndeplinite toate condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege, ARR emite decizia de restituire, pe care o comunică atât operatorului economic, cât şi Ministerului Finanţelor Publice.

MFP are calitatea de ordonator principal de credite şi virează suma de bani de care operatorul economic beneficiază prin această schemă de ajutor de stat.

"Cererea de restituire a accizei se depune pentru un trimestru calendaristic, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se solicită restituirea, dar nu mai târziu de un an de la această dată", se arată în comunicat.

Acciza a fost introdusă la 1 aprilie, iar trimestrul pentru care poate fi solicitată prima restituire începe la 1 iulie.

La cererea de restituire, operatorii economici trebuie să anexeze o serie de documente, respectiv certificat de înregistrare fiscală, documente din care rezultă că deţin card de gestiune a alimentărilor cu motorina sau, în cazul în care au staţie de alimentare proprie, să dovedească faptul că aceasta este dotată cu dispersor electronic pentru distribuţie, facturile de achiziţie a motorinei, dovada plăţii facturilor prin instrumente de plată bancare.

Restituirea de accize nu se aprobă în cazul operatorilor economici care înregistrează datorii la bugetul general consolidat, iar controalele ulterioare cu privire la realitatea informaţiilor prezentate în administrarea schemei de ajutor de stat se efectuează de către ANAF, potrivit Codului de Procedură Fiscală.

"Numărul total estimat al operatorilor economici care urmează să beneficieze de ajutor de stat, prin intermediul acestei scheme, este de 20.114, respectiv operatorii economici stabiliţi în România, care nu au datorii la bugetul de stat, la care se adaugă operatorii economici nerezidenţi. Estimarea de 20.114 operatori economici beneficiari ai ajutorului de stat poate fluctua în funcţie de numărul operatorilor care nu deţin carduri de gestiune a alimentărilor sau rezervoare proprii dotate cu dispersoare electronice pentru distribuţie şi de numărul operatorilor care îşi plătesc obligaţiile restante la bugetul de stat consolidat", mai arată MFP.

Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat este 4 aprilie 2014 - 31 martie 2019, inclusiv, iar bugetul alocat este de 3,02 miliarde lei. Pentru anul 2014, bugetul alocat acestei scheme de ajutor este de 282,5 milioane lei, cu posibilitatea suplimentării.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ACCIZĂ,
TRANSPORTATORI,
/actualitate/transportatorii-pot-cere-din-iulie-restituirea-unei-parti-din-acciza-dupa-ce-se-inscriu-la-arr-12801908
12801908
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.