Cu preşedintele SUA, republicanul Donald Trump, învins, comentatori din toate părţile lumii se întreabă ce se va întâmpla cu trumpismul, amprenta naţionalistă, izolaţionistă, iliberală pe care miliardarul a imprimat-o politicii americane şi nu numai. Unii se tem că Trump va deveni şi mai influent pentru că nu va mai fi limitat de politică. Alţii cred că preşedinţia sa a deschis calea unei noi generaţii, mai radicale. Cei mai mulţi atrag atenţia că Trump, deşi înfrânt, este departe de a fi nepopular. A pierdut alegerile după o luptă grea, cu un rezultat la limită.

„Trumpismul nu e mort. Doar că lupta pentru democraţiile libere a devenit mai grea, spune Simon Tisdall”, comentator la The Guardian. Ultima sută de metri a cursei electorale din SUA a fost dificilă pentru democraţie în general. Într-o lume plină de dictatori, lideri autoritari, populişti şi prădători, ţara libertăţii s-a dat în spectacol, şi nu neapărat într-un mod bun.

Din China şi Rusia până în Orientul Mijlociu, antidemocraţii au râs dispreţuitori în timp ce preşedintele SUA a distrus sistemul electoral al propriei ţări, denunţând alegerile drept jaful secolului. Există câteva aspecte pozitive ale spectacolului electoral. Americanii au votat în număr record, manifestând o credinţă impresionantă în procesul democratic. Rezultatul personal al lui Joe Biden, de aproximativ 74 de milioane de voturi, a spulberat recordul lui Barack Obama, stabilit în 2008. Participarea totală a fost de 160 de milioane sau de 67% dintre alegătorii înscrişi pe listele de vot, cea mai mare din ultimii 120 de ani.

Oriunde altundeva, avantajul lui Biden în faţa lui Trump de peste 4 milioane de voturi i-ar fi adus acestuia preşedinţia - însă nu în SUA unde, legat de mecanismele constituţionale, colegiul electoral are ultimul cuvânt. Acest grad de implicare a publicului într-o săptămână când totalul zilnic de cazuri de Covid-19 a depăşit 100.000 pentru prima dată, iar numărul de morţi a fost de peste 234.000, a fost remarcabil. Au existat numeroase proteste electorale, dar la puţine s-au raportat incidente de violenţă. Spre deosebire de anul 2000, spectacolul a decurs în general fără probleme, chiar dacă a fost lent. La fel ca în 2016, majoritatea sondajelor de opinie au fost extrem de imprecise.

Atitudinea lui Biden în momentele de confuzie a fost exemplară. El a cerut calm şi răbdare. S-a agăţat scrupulos de faptele cunoscute, nu a exagerat. A insistat că toate voturile, fie că sunt democrate, fie republicane, au  aceeaşi importanţă şi trebuie să fie contorizate.

„Trump a fost înfrânt, dar nu şi trumpismul. Trumpismul este o ideologie statistă, autoritară, contrară preceptelor democraţiei americane. Este antitetic faţă de ideile şi idealurile Americii şi repere fasciste. Este un cult al personalităţii şi peste 70 de milioane de americani îl acceptă, cu antagonismele  sale rasiale, cu asaltul asupra instituţiilor şi statului de drept. Va dura mult timp până vom reuşi să-i devenim imuni”, spune  Steve Schmidt, un strateg republican veteran care a înfiinţat Lincoln Project, un comitet de acţiune politică anti-Trump care are acum ca scop înfrângerea politicienilor văzuţi ca o ameninţare pentru democraţie.

Acesta a fost un indiciu al intenţiei declarate a lui Biden de a reînvia politica de consens şi de a vindeca diviziunile Americii. Dacă acesta a fost un referendum privind viitorul democraţiei, a trecut testul. Dar povestea era departe de a se fi încheiat.

Când Biden dădea tonul, Trump îl cobora. Preşedintele a susţinut, în mod fals, că a câştigat şi a spus că un „grup trist” de oameni (democraţi) fură alegerile. Pe măsură ce rezultatele se întorceau împotriva lui, el a acuzat o practică greşită pe scară largă, a încercat să oprească numărătoarea voturilor şi a lansat o serie de provocări legale. A făcut toate acestea deşi acelaşi sistem l-a adus şi pe el la Casa Albă.

Afirmaţiile nejustificate şi incendiare ale lui Trump au fost periculos de iresponsabile. Scopul său (prea) evident era să-şi delegitimizeze adversarul şi să se agaţe de putere, cu cârligul sau prin escrocherie.

După atâta incertitudine, un lucru este sigur: Trump va continua să se plângă , să-l defăimeze pe Biden aşa cum a făcut-o cu Obama şi cu Hillary Clinton, exploatând diviziunile din societate şi nemulţumirea fanilor săi. Cu peste 69 de milioane de alegători în spate, el va rămâne perturbatorul-şef al Americii. Iar Trump ştie cum să capteze atenţia publicului. Doar a fost un showman. A fost vedetă TV înainte de a fi politician. Teoriile conspiraţiei, minciunile şi denaturările neruşinate, suprimarea voturilor, atacurile dure în instanţă, denigrarea opozanţilor, oficialilor şi mass-mediei independente, incitarea tacită la violenţă, abuzul de putere, coluziunea ilegală cu un stat ostil, nepotismul, corupţia şi auto-glorificarea - aceasta este moştenirea lăsată de Trump, darul său pentru democraţia Americii.

Pe scurt, conducerea absolutistă a lui Trump a dat un exemplu teribil, nu numai pentru americani, ci şi pentru o lume care urmăreşte îndeaproape ce se întâmplă în America. Îşi făcuse un obicei din a se alătura liderilor care conduc cu mână de fier dispreţuind voinţa populară, unor bărbaţi precum Recep Tayyip Erdogan din Turcia şi egipteanul Abdel Fatah al-Sisi, pe care Trump l-a numit „dictatorul său favorit”. În schimb, el i-a batjocorit pe aliaţii aleşi democratic şi pe prietenii SUA.

Aceiaşi bărbaţi autoritari râd de el acum, savurând polarizarea societăţii americane. Rusului Vladimir Putin i-a plăcut clar să aibă propriul său „idiot util” la Casa Albă. Nu-i pare rău de fisurile adânci pe care le-au evidenţiat alegerile (şi la accentuarea cărora au ajutat trolii şi cyber-propaganda Rusiei) sau de haosul din inima guvernului SUA.

Veselia cu care a reacţionat Viaceslav Nikonov din partidul de guvernământ Rusia Unită este grăitoare: „Indiferent de cine câştigă în instanţă, jumătate din americani nu îl vor considera preşedintele legitim”, a spus el. În timpul alegerilor, mii de susţinători ai lui Trump au ieşit să protesteze strigând „opriţi furtul” în Atlanta,  Philadelphia şi alte oraşe, atacând astfel integritatea procesului electoral. Rebeliunea a fost alimentată de acuzaţii, lipsite de dovezi, pe social media că votul este fraudat, notează The Washington Post. Alegerile au adus la putere susţinători aprigi ai lui Trump, precum Marjorie Taylor Greene, politician şi femeie de afaceri din Georgia, devenită primul adept deschis al teoriei conspiraţiei Qanon – care îl transformă pe Trump în salvatorul umanităţii – care câştigă un loc în congres.

Este o situaţie care face pe plac şi liderilor chinezi, ei interpretând spectacolul electoral drept ultimul semn al declinului Americii. Pentru ei, delirurile anti-China ale lui Trump sunt produsul slăbiciunii, nu al puterii. La Beijing există o şcoală de gândire care crede că succesul Chinei în suprimarea pandemiei, spre deosebire de SUA şi Europa, dovedeşte superioritatea guvernării centralizate, cu un singur partid. Trump a invidiat preşedinţia pe viaţă a lui Xi Jinping. A vrut şi el una.

7 noiembrie 2020, Carson City, Nevada: Un susţinător înarmat al lui Trump flutură un semn de campanie. Protestatarii contestă faptul că media a proclamat prematur victoria lui Biden. Foto: HEPTA

Autocraţii nealeşi din zona Golfului Persic cu care s-a împrietenit Trump pot concluziona în mod similar că aici te aduce democraţia: nicăieri. Pentru israelianul Benjamin Netanyahu, îmblânzitorul lui Trump, sunt momente negre - dar nu şi pentru democraţia israeliană. La fel, pe iranienii obişnuiţi, care, în pofida regimului lor opresiv, sunt democraţi înfocaţi, îi vor înveseli greutăţile prin care trece Trump.

Totuşi, de peste tot apar pericole. Percepţia globală că democraţia nu mai funcţionează în ţara care crede că a inventat-o ​​ar putea avea efecte negative pe scară largă. De exemplu, conducătorii de decenii ai Africii, precum Yoweri Museveni, preşedintele Ugandei din 1986, care intenţionează să candideze din nou anul viitor, sunt adesea reticenţi să renunţe la putere. La fel ca Museveni, dictatorii schimbă regulile pentru a se asigura că pot domni pe viaţă. Pentru politicienii fără principii de pretutindeni, Trump este un model.

În Europa, unde structurile democratice sunt asediate de cinism şi neîncredere, votul din SUA va creşte speranţa că fluxul populist-naţionalist de dreapta se va retrage în cele din urmă. Trump a împărţit continentul de-a lungul liniei est-vest, la fel cum a împărţit America. A tratat Germania şi Uniunea Europeană ca pe duşmani. Comportamentul său ostil a fost hrană pentru o industrie de anti-americanism.

Majoritatea guvernelor europene au dorit să-l vadă pe preşedintele SUA plecând. Ei speră că preşedinţia Biden va aduce o revenire la politica de consens în ceea ce priveşte rezolvarea unor probleme precum criza climatică, va reînvia transatlanticismul şi va reactiva ordinea internaţională bazată pe reguli pentru a ajuta la limitarea expansiunii Chinei şi la descurajarea Rusiei. Excepţii pot fi guvernul lui Boris Johnson, care s-a bazat pe ajutorul lui Trump pentru Brexit, şi Polonia şi Ungaria, conduse de conservatori.

Cu toate acestea, europenii se vor păcăli singuri dacă cred că umilirea lui Trump semnalează înfrângerea, fie în America, fie în străinătate, a politicii fricii sau a credinţelor antagonice, a prejudecăţii şi urii pe care acesta le promovează şi le personifică.

Trumpismul este departe de a fi învins. Bătălia globală pentru societăţi democratice libere şi egale este fără sfârşit. De fapt, lupta tocmai a devenit mai intensă.

În SUA, cu 70 de milioane de adepţi, Trump va rămâne figura principală a republicanilor. „Trump a fost înfrânt, dar nu şi trumpismul. Trumpismul este o ideologie statistă, autoritară, contrară preceptelor democraţiei americane. Este antitetic faţă de ideile şi idealurile Americii şi repere fasciste. Este un cult al personalităţii şi peste 70 de milioane de americani îl acceptă, cu antagonismele  sale rasiale, cu asaltul asupra instituţiilor şi statului de drept. Va dura mult timp până vom reuşi să-i devenim imuni”, spune  Steve Schmidt, un strateg republican veteran care a înfiinţat Lincoln Project, un comitet de acţiune politică anti-Trump care are acum ca scop înfrângerea politicienilor văzuţi ca o ameninţare pentru democraţie.

DUPĂ ATÂTA INCERTITUDINE, UN LUCRU ESTE SIGUR: TRUMP VA CONTINUA SĂ SE PLÂNGĂ, SĂ-L DEFĂIMEZE PE BIDEN AŞA CUM A FĂCUT-O CU OBAMA ŞI CU HILLARY CLINTON, EXPLOATÂND DIVIZIUNILE DIN SOCIETATE ŞI NEMULŢUMIREA FANILOR SĂI. CU PESTE 69 DE MILIOANE DE ALEGĂTORI ÎN SPATE, EL VA RĂMÂNE PERTURBATORUL-ŞEF AL AMERICII. IAR TRUMP ŞTIE CUM SĂ CAPTEZE ATENŢIA PUBLICULUI. DOAR A FOST UN SHOWMAN.