TVA pentru cărţi va fi redusă de la 9% la 5%, de la 1 ianuarie 2016
Taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru cărţi va fi redusă de la 9% la 5%, măsura urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016, a anunţat, joi, ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, care va depune în acest sens, la Camera Deputaţilor, un amendament la noul Cod Fiscal.
Astfel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, în urma unor discuţii cu premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorescu, pe de o parte, şi ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, de cealaltă parte, s-a stabilit ca TVA la cărţi să fie redusă la 5%.
În acest sens, ministrul Culturii urmează să depună la Camera Deputaţilor un amendament la proiectul noului Cod Fiscal, prin care TVA pentru cărţi să fie redusă de la 9% la 5%, România devenind astfel una dintre ţările cu cea mai scăzută taxă pe valoare adăugată pe acest segment din Europa.
Măsura scăderii TVA de la 9% la 5% ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016, odată cu noul Cod Fiscal, care prevede, printre altele, reducerea TVA generală la 20%, dar şi alte măsuri de relaxare fiscală.
Reducerea TVA la carte de la 9% la 5% nu constituie o pierdere palpabilă pentru buget şi ajută, totodată, editurile să susţină un preţ de vânzare accesibil, se arată în comunicatul citat.
Pe 25 martie, proiectul de lege privind noul Cod Fiscal a fost aprobat de Guvern şi a fost transmis Senatului. În prezent, acesta se află în dezbatere în comisiile de specialitate ale forului legislativ, urmând să fie supus votului senatorilor şi trimis Camerei Deputaţilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro